Povestea Conacului Callimachi-Văcărești, copia Castelului Peleș, de la Mănești

2

Conacul Callimachi-Văcăreşti a fost în epoca vremii sale, o bijuterie arhitectonică.

Moşia Măneşti a aparţinut familiei boiereşti a Măneştilor începând cu secolul al XVII-lea. La mijlocul secolului al XIX-lea, pe moşie exista un alt conac, vechi de aproape două secole, care îi apaţinea lui Dumitru Mănescu-Filitti şi soţiei sale, Elena Arsachi. În 1863, fiica lor, Maria Mănescu-Filitti s-a căsătorit cu Theodor C. Văcărescu (17 aprilie 1842 – 2/15 aprilie 1914), general, diplomat, istoric şi om politic.

Acesta a fost mareşal al lui Carol I în perioada 1873-1881, perioadă în care a supravegheat lucrările de construcţie de la Castelul Peleş din Sinaia. Impresionat de reşedinţa regală, a luat decizia de a construi la Măneşti un conac al cărui model este chiar Peleşul şi care a fost proiectat de arhitectul francez Paul Gottereau. Lucrările au început, după cum glăsuieşte pisania montată deasupra intrării principale, în 1882 şi au durat zece ani.

Citiți și Biserica Sfânta Vineri din Ploiești, lăcaș de cult de o frumusețe aparte | GALERIE FOTO

Vechiul conac a fost demolat şi pe locul lui s-a ridicat din temelii noul castel. A fost cruţat doar „beciul”, o pivniţă uriaşă cu pereţii de cărămidă şi acoperită cu o boltă puternică, care a fost consolidată şi deasupra căreia a fost construit parterul şi un etaj înalt.

Pe frontispiciul său erau gravate două strofe, compuse de Theodor Văcărescu, ce povesteau istoria celor două familii care şi-au legat numele de acest loc: Măneştii şi Văcăreştii.

„Cămin de cinste veche şi cuib de vitejie

Clădit-aci odată boierii din Măneşti

Înnoit-acuma bătrâna temelie

Odrasla lăstărită din neam de Văcăreşti

Unite aste neamuri prin sfânta căsnicie

Unit-au împreună amintiri strămoşeşti

În vremi de fericire

Cuib iar aci să fie de simţuri româneşti.”

2 comentarii

  1. […] Conacul Callimachi-Văcăreşti a fost în epoca vremii sale, o bijuterie arhitectonică. Moşia Măneşti a aparţinut familiei boiereşti a Măneştilor începând cu secolul al XVII-lea. La mijlocul secolului al XIX-lea, pe moşie exista un alt conac, vechi de aproape două secole, care îi apaţinea lui Dumitru… Cititi mai multe aici: Povestea Conacului Callimachi-Văcărești, copia Castelului Peleș, de la Mănești […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here