Biserica Sfânta Vineri din Ploiești, lăcaș de cult de o frumusețe aparte | GALERIE FOTO

2

Actuala biserică Sfânta Vineri înlocuieşte alte două biserici existente în cursul vremii, de la care nu au rămas urme.

Primul lăcaş a fost construit în 1802, era o biserică mică, din zid până la ferestre iar în sus din lemn.

Citiți și Mănăstirea Plumbuita cel mai vechi aşezământ monahal al Bucureștiului

A doua biserică a fost ridicată în 1828, ctitori fiind negustorii braşoveni din Ploieşti, motiv pentru care era numită şi „Biserica Braşovenilor”. Dar nici această construcţie nu a rezistat mult deteriorandu-se din cauza materialelor şi a soluţiilor constructive, astfel ca în anul 1874, s-au impus măsuri urgente de reparaţii, dar pe baza documentelor existente, întreg procesul a condus la soluţia radicală de a construi o nouă biserică.

Până în 1874, biserica s-a numit „Sfânta Cuvioasa Paraschiva”, dar prin traducerea cuvântului „paraschevi” din limba greacă, a fost consacrată denumirea de „Sfânta Vineri”.

Construcţia monumentalei biserici a durat cinci ani, între 1875-1880. A fost ridicată în stilul gotic, iar la 1877 a suferit o modificare, turlele fiind făcute în stilul rusesc, în formă de ceapă.

Citiți și Zidurile Mănăstirii Negru Vodă din Câmpulung adăpostesc un loc încărcat de istorie

Este concepută pe lățime, lucru care se vede mai ales la fațada vastă, lucrată pe mai multe planuri, unul dintre acestea, poligonal, apărând ca un pseudofronton și având în mijloc o mare rozetă.

Această fațadă, bogata ornamentație exterioară, corpurile paralelipipedice care servesc drept postament turnurilor aduc o contribuție barocă stilului neoclasic al lucrării, în timp ce turlele aparțin stilului tradițional românesc.

Pictura murală în ulei, aplicată în 1880, adevărată operă de artă, a marelui artist plastic Gheorghe Tătărescu plasează biserica Sfânta Vineri printre cele mai valoroase din ţara. Marele pictor a realizat aici una dintre cele mai bune lucrări ale sale.


2 comentarii

  1. […] Actuala biserică Sfânta Vineri înlocuieşte alte două biserici existente în cursul vremii, de la care nu au rămas urme. Primul lăcaş a fost construit în 1802, era o biserică mică, din zid până la ferestre iar în sus din lemn. Citiți și Mănăstirea Plumbuita cel mai… Cititi mai multe aici: Biserica Sfânta Vineri din Ploiești, lăcaș de cult de o frumusețe aparte | GALERIE FOTO […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here