Primăria Botoșani mărește impozitele cu 400% pentru clădirile aflate în stare de degradare

1
cladire degradata

Clădirile aflate într-o avansată stare de degradare, fie că sunt monumente istorice, fie că sunt construcţii obişnuite, vor fi supuse unei impozitări majorate cu până la 400%, a anunțat primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei.

Dacă o astfel de taxă ar fi pusă în lege și în București, probabil că Primăria Capitalei ar deveni cu adevărat ”bogată”.

Sigur, în București există interese imobiliare major, astfel consilierii municipalității nu au găsit până în prezent o astfel de soluție.

Potrivit acestuia, măsura va fi aplicată inclusiv fabricilor din Zona industrială, ai căror proprietari nu au luat măsuri pentru întreţinerea clădirilor.

„Este obligaţia noastră să ne ocupăm de patrimoniul municipiului, indiferent că este proprietatea celor privaţi sau în proprietatea statului. În acest sens, avem şi clădiri monumente istorice care sunt degradate, dar şi alte tipuri de clădiri care afectează urbanistic Botoşaniul şi atunci cel mai eficient mijloc să facem ca Botoşaniul să arate într-un mod corespunzător este o măsură coercitivă”, a afirmat Andrei.

Vezi și ”Visul American”, grozav în arhitectura unei case de lângă București

Conform unei hotărâri adoptate recent în Consiliul Local, starea de degradare a imobilelor va fi constatată de o comisie formată din angajaţi ai Primăriei Botoşani, atât de la Poliţia Locală, cât şi de la Serviciul de urbanism. Majorările de impozite vor fi, ulterior, aprobate în Consiliul Local.

Municipalitatea are în vedere, de asemenea, supraimpozitarea terenurilor neîntreţinute.

un comentariu

  1. […] Clădirile aflate într-o avansată stare de degradare, fie că sunt monumente istorice, fie că sunt construcţii obişnuite, vor fi supuse unei impozitări majorate cu până la 400%, a anunțat primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei. Dacă o astfel de taxă ar fi pusă în lege și… Cititi mai multe aici: Primăria Botoșani mărește impozitele cu 400% pentru clădirile aflate în stare de degradare […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here