Roche Bobois la București cu design de mobilier și decorațiuni de lux

0

Compania franceză Roche Bobois, a deschis primul magazin în București având ca specific retail de design de mobilier și decorațiuni de lux. Showroom-ul care se întinde pe o suprafață de 600 mp este amplasat în centrul orașului și este conceput pentru a permite clienților să experimenteze în mod direct stilul de viață francez – L’Art de Vivre.

“Cererea în continuă creștere pentru mobilier de lux din partea clienților români cu gusturi rafinate a stat la baza deciziei noastre de a lansa un brand precum Roche Bobois în România. Suntem încântați să expunem produsele și obiectele Roche Bobois, brand recunoscut pentru creativitatea, calitatea și inovația de care a dat dovadă în permanență. Sperăm că amprenta noastră se va regăsi în cât mai multe locuințe din România”, a afirmat Șerban Cismărescu, Managing Director Roche Bobois România.

În showroom sunt două colecții în stil contemporan și clasic, denumite Les Contemporains respectiv Nouveaux Classiques. Acestea sunt reprezentate în magazin de piese importante create prin colaborările cu nume celebre ca Jean Paul Gaultier, Sonia Rykiel și Missoni.

O piesă de mobilier Roche Bobois, unică în felul ei, este inspirată de mai multe personalități: personalitatea designerului care a creat-o cu talentul și ingeniozitatea sa… și amprenta dvs. personală de libertate și creativitate. Roche Bobois înseamnă personalizare începând de la detalii precum dimensiuni, culori, texturi, finisaje, tipuri de piele și până la lemn… fiecare piesă de mobilier fiind unică, exclusivistă.

”Colecția de primăvară 2015 Roche Bobois, pe care am creat-o, vă invită să descoperiți forme inovative, țesături luxoase și obiecte cu un design expresiv. Fie că acestea poartă o amprentă modernă și contemporană, fie că sunt inspirate de strălucirea stilului Art Deco, ele aspiră către o estetică atemporală. Cu certitudine, noua colecție va oferi confort și eleganță fiecărei locuințe”, a spus designerul francez Sacha Lakic.

Companie cu dezvoltare dinamică, Roche Bobois reflectă spiritul brandului prin arhitectura magazinului, piesele selectate, colecțiile expuse și prin calitatea serviciilor. ”Misiunea noastră este de a exporta în lumea întreagă stilul de viață francez, întruchipat de mobilier și decorațiuni de mare valoare. Ritmul de expansiune globală este unul alert, dovadă a notorietății brandului”, a declarat Martin Gleize, International Director Roche Bobois Group.

 

Despre Roche Bobois

Brandul de lux Roche Bobois a fost fondat în 1960 de către Philippe și François Roche împreună cu Jean-Claude și Patrick Chouchan. Întâlnirea cu designerul Hans Hopfer, creatorul celebrei canapele modulare Mah Jong, a reprezentat debutul colaborării cu designeri celebri. Roche Bobois este prezent în 50 de țări cu o rețea de peste 250 de magazine. În 2014 a deschis la nivel global un magazin pe lună și a obținut o cifră de afaceri de peste 400 milioane euro. Magazinele noi inaugurate au fost în număr de 15 în mai multe orașe din lume, printre care Mumbai, Lima, Portland, Shanghai, Manila și Frankfurt. Pentru 2015, compania preconizează inaugurarea a încă 15 noi show-room-uri în orașe ca Guatemala City, Cape Town, Montreal, Miami, Pasadena, Chongqing, Nuremberg.

 

 

Autor: Iulia Gubandru

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here