Românii cumpără tot mai mult din magazinele cu discount

1

Românii se îndreaptă către mărci în magazinele cu discount, conform rezultatelor analizate de către Departamentul de Data Intelligence din cadrul unei agenţii de marketing şi comunicare.

 

Pentru categoria produselor de îngrijire a locuinţei, mai puţin de 3% dintre respondenţi nu au remarcat creşterea preţurilor în ultimele şase luni.

În ceea ce priveşte măsurile luate, 36% şi-au căutat brandurile preferate, cu preţuri mai mici, în magazine tip discounter, iar doar 19% au ales să schimbe brandul utilizat de obicei cu unul mai ieftin sau cu o ofertă de preţ la raft, arată datele Leo Burnett Bucharest.

La categoria de produse lactate, 10% din totalul celor chestionaţi au declarat că, deşi au observat creşterea preţurilor, nu şi-au schimbat obiceiurile de cumpărare, însă 25% au ales să reducă frecvenţa sau cantităţile cumpărate, pentru a continua să consume brandurile favorite în acelaşi buget lunar.

Vezi și Maher, mâncarea libaneză și ”o masă copioasă”

În cazul berii, comportamentul oamenilor din lunile de vară a fost mai relaxat, iar schimbările în obiceiurile de cumpărături au fost mai puţin corelate cu creşterea inflaţiei. O pondere de 38% dintre tinerii cu vârste între 18 şi 24 de ani, afirmă că măsura cea mai frecventă de eficientizare a bugetului a fost cumpărarea la bax, pentru un preţ per produs mai mic. „Odată cu încheierea verii, însă, oamenii au început să se mute către magazinele tip discounter, în proporţie de 30%”, se menţionează în cercetare.

Patru din zece (40%) respondenţi îşi păstrează loialitatea pentru restaurantele preferate, pe fondul unei reduceri a frecvenţei de consum. De asemenea, în această categorie s-a observat unul dintre cele mai mari procente de respondenţi care nu şi-au schimbat comportamentul în ciuda creşterii preţurilor (19%).

Publicis Groupe România, prezent de peste 25 ani pe piaţa locală, este cel mai mare grup de marketing, comunicare şi transformare digitală din România, cu un portofoliu în care se află unele dintre cele mai puternice agenţii de marketing şi comunicare din lume: Publicis, Leo Burnett, Saatchi&Saatchi+The Geeks, MSL The Practice, Zenith, Starcom şi Spark Foundry.

un comentariu

  1. […] Românii se îndreaptă către mărci în magazinele cu discount, conform rezultatelor analizate de către Departamentul de Data Intelligence din cadrul unei agenţii de marketing şi comunicare.   Pentru categoria produselor de îngrijire a locuinţei, mai puţin de 3% dintre respondenţi nu au remarcat creşterea preţurilor… Cititi mai multe aici: Românii cumpără tot mai mult din magazinele cu discount […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here