Studiu: Ce fel de locuințe se construiesc și se vând în România

0

Peste 500.000 de case și apartamente au fost construite în România ultimilor zece ani. Anul acesta, numărul locuinţelor ar putea depăşi pragul de nouă milioane de unități, arată o analiză Storia.ro pe baza datelor de la Institutul Național de Statistică. Aproape jumătate dintre casele și apartamentele construite din 2008 până anul trecut au două sau trei camere. CasoTeca îţi prezintă studiu: ce fel de locuințe se construiesc și se vând în România.

Ce fel de locuinţe caută românii. Tu ce preferi: apartament sau casă? 

Construcțiile rezidențiale au început să prindă elan în ultimii ani, odată ce economia românească a revenit pe creștere. 2017 a fost al treilea cel mai bun an de după Revoluție din perspectiva construcției de noi case și apartamente. Anul trecut au fost date în folosinţă 53.347 de locuințe, potrivit INS. Vârful a fost atins în 2008 și 2009, când pe piață erau finalizate 67.255, respectiv 62.520 de locuințe.

Studiu: Ce fel de locuințe se construiesc și se vând în România
Studiu: Ce fel de locuințe se construiesc și se vând în România

Mediul rural vs. mediul urban

Cele mai multe locuințe – aproape 257.000 – au fost dezvoltate în ultimul deceniu (2008-2017) în mediul rural, în timp ce în zonele urbane au fost dezvoltate 252.500 de noi case și apartamente. Totuși, tendința înregistrată aproape fără excepție după 1990, când cele mai multe construcții rezidențiale se realizau în mediul rural, a început să se inverseze în ultimii ani. Astfel, în 2017, peste 29.300 de locuințe au fost date în folosință în centrele urbane, față de 24.000 în zonele rurale.

Studiu: Ce fel de locuințe se construiesc și se vând în România
Studiu: Ce fel de locuințe se construiesc și se vând în România

Județele cu cele mai multe noi locuințe

Totodată, aproape 17% din locuințele noi livrate în ultimii zece ani, adică 85.618 de unități, au fost construite în București și în Ilfov. Urmează judeţele:

  • Cluj (43.093 de locuințe)
  • Constanța (31.651 locuințe)
  • Suceava (28.039 locuințe)

La polul opus, județele unde s-a construit cel mai puțin sunt Caraș-Severin (1.979), Teleorman (2.183) și Tulcea (2.253).

 

Preferințele românilor cu privire la locuințe

Și preferințele românilor s-au schimbat fundamental în ultimul deceniu. Acestea reflectă un apetit din ce în ce mai mare către spații funcționale și mai practice din punct de vedere al prețului de construcție sau achiziție și al costurilor cu întreținerea.

Studiu: Ce fel de locuințe se construiesc și se vând în România
Studiu: Ce fel de locuințe se construiesc și se vând în România

Peste nouă milioane de locuințe în 2018

Stocul total de locuințe s-a ridicat la finalul anului trecut la aproape 8.977.000 de unități. În primul trimestru al acestui an alte aproape 10.300 de locuințe au fost date în folosință, în creștere cu 1,8% față de primele trei luni din 2017.

Dacă ritmul de dezvoltare imobiliară se va menține pe parcursul întregului an, 2018 are toate șansele să devină anul în care România va depăși pentru prima oară pragul de nouă milioane de locuințe. Nevoia de noi case și apartamente este însă în continuare ridicată. Stocul locativ al României este destul de învechit. După 1990 până la sfârșitul primului trimestru al acestui an, doar 1,1 milioane de unități noi au fost construite.

Studiu: Ce fel de locuințe se construiesc și se vând în România
Studiu: Ce fel de locuințe se construiesc și se vând în România

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here