Tendințele anului 2015 în design interior

0

Tendințele în design interior pentru anul 2015 se referă la un nou curent și anume stilul clasic luxos care presupune versatilitate în amenajare interioară, mobilier și decorațiuni interioare.

Designul interior în 2015 este realizat din compoziții armonioase și pline de stil. Trendul în materie de amenajări interioare este dat de stilul clasic, retro precum și de elemente contemporane, materiale tradiționale și inovative, culori proaspete, motive exotice, modele decorative etnice, detalii artistice și texturi surprinzătoare. Elementele caracteristice sunt cele antice, aurite alături de catifea și mătase dar și accentele de lemn sculptat însoțite de detalii metalice.

Îndrăzneala este ideea de bază care definește tendințele în amenajări interioare, menită să reflecte propria personalitate. Liniile ușor curbate, formele organice și paletele de culori naturale creează spații stilate și confortabile care oferă o nouă imagine modernă spațiului interior.

În ceea ce privește materialele folosite în amenajările interioare sunt în trend lemnul recondiționat, piatra și metalul. Cea mai revoluționară tehnică referitoare la modernism în design-ul unei locuințe o reprezintă grădinile verticale. Modernismul este cu atât mai accentuat, cu cât se apropie mai mult de asemănarea cu elementele pure ale naturii.

Și accentele de culoare sunt foarte importante. Contrastele frumoase sunt date de culorile naturale sau nuanțele de pastel estompate cu ajutorul tonurilor de gri, crem sau negru. Nuanțele reci de maro în combinație cu verde crud creează decoruri frumoase și naturale, însă și galben muștar, nuanțele deschise și aprinse de mov, albastru puternic și nuanțe de roz oferă cele mai noi și moderne tendințe ale decorațiunilor interioare în 2015.

Piesele de mobilier și decor refolosite sau reciclate pot reprezenta un mod de reciclare creativă oferind unicitate unui mobilier contemporan.

Tendințele moderne ale anului 2015 sugerează un design versatil atât pentru spațiile interioare cât și pentru cele exterioare. Elementele de design organic, modelele de decor naturale și nuanțele tari sunt elemente cheie care fac conexiunea între om și natură, relaxare și confort.

 

 

Autor: Iulia Gubandru

Sursa foto: allisonjaffe.com, ebby.com, ferodoor.com, greenovergrey.com, mostbeautifulgardens.com, houzz.com

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here