Turiștii au la dispoziție un nou port în Jurilovca, pe lacul Razim

1
port Juriovca, Razim

Delta Dunării este de departe una dintre cele mai interesante destinații de vacanță din Europa. Problema era infrastructura din România și lipsa unităților de cazare din inima sălbatică a Deltei. Acum, aceste lucruri s-au mai rezolvat, iar din Deltă nu au stat nici ei cu mâinile în sân.

Aflăm că Jurilovca se laudă acum cu un nou obiectiv realizat din fonduri europene nerambursabile.

Vezi și Decorurile tradiționale tot mai la modă în Deltă

Localitatea tulceană, situată pe malul lacului Razim, va inaugura pe 17 iunie un port nou, destinat ambarcațiunilor turistice și celor ale pescarilor.

Investiția a costat 4 milioane de euro, bani accesați de primăria locale din fonduri structurale nerambursabile.

”Primele locuri de acostare le vom împărți începând cu 20 iunie, după inaugurare. În primă fază portul va avea o capacitate de 120 de locuri, dar a fost gândit încă de la început, pe infrastructura creată, ca să putem achiziționa pontoane plutitoare și să creăm până la 300 de locuri de acostare în următorii doi ani”, a declarat Eugen Ion, pentru Focus Press, primarul comunei Jurilovca.

un comentariu

  1. […] Delta Dunării este de departe una dintre cele mai interesante destinații de vacanță din Europa. Problema era infrastructura din România și lipsa unităților de cazare din inima sălbatică a Deltei. Acum, aceste lucruri s-au mai rezolvat, iar din Deltă nu au stat nici ei cu… Cititi mai multe aici: Turiștii au la dispoziție un nou port în Jurilovca, pe lacul Razim […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here