Jacaranda mimosifolia, copacul cu flori liliachii

0

Jacaranda mimosifolia este o plantă întȃlnită în zona tropicală și subtropicală a Americii de Sud. A fost introdusă în numeroase țări, iar în prezent, este declarată invazivă în Africa de Sud și Australia deoarece împiedică dezvoltarea speciilor native din aceste zone. Are o creștere rapidă, drajonează intens și are o rădăcină puternică, fiind greu de eliminat. Puține plante reușesc să se dezvolte lȃngă acest copac.

Jacaranda mimosifolia înflorește din aprilie pȃnă în august, florile cu formă de trompetă și culoare albastru-violet, apărȃnd înaintea frunzelor. Ele au lungime de 5 cm și sunt grupate în panicule de 30 cm. Vȃrsta la care copacul începe să înflorească variază între 2-14 ani în funcție de condițiile de mediu.

Trunchiul său ajunge la o înălțime de 10-15 m și un diametru de 40-50 cm. Scoarța este subțire, gri maronie, fină în primii ani de viață, pentru ca mai apoi să devină solzoasă.

Frunzele sunt bipenat compuse, cu lungime de 45 cm, avȃnd un aspect delicat.

Fructele sunt folosite la confecționarea decorațiunilor de iarnă.

Vezi și: Copacul lampion, copacul numit si ploaie de soare

Jacaranda-îngrijire

Jacaranda are nevoie de soare cel puțin 6 ore pe zi și de temperaturi ridicate, suportȃnd cu greu gerurile chiar și dacă acestea durează numai cȃteva ore.

Pentru o bună dezvoltare se recomandă ca planta să beneficieze de un sol nisipos, bine drenat și să fie ferită de vȃnturi.

Solurile prea bogate în azot vor favoriza dezvoltarea frunzișului în defavoarea florilor. Chiar și contaminarea involuntară cu fertilizatori folosiți în grădinile vecinilor poate conduce la lipsa apariției florilor.

Ȋn zonele temperate se poate planta în ghivece, iarna mutȃndu-se la interior, în locuri luminoase, dar la distanță de sursele de căldură.

Ȋn mediu prielnic, jacaranda crește 3 metri pe an în primii doi ani din viață și cȃte un metru pe an în următorii.

Se înmulțește prin semințe și butași. Semințele au o capacitate de germinare cuprinsă între 50-92%. Ele rămȃn viabile timp de 12 luni dacă sunt depozitate în locuri uscate și răcoroase.

Lemnul de jacaranda este gri-albicios, moale și este folosit în tȃmplărie.

Sursa foto: https://plantcaretoday.com

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here