La un ceai, in atelierul de bijuterii din Cotroceni

0

Da, Ceainăria Jodart căci despre ea este vorba este un loc unde puteți merge de la ora 14:00 în timpul săptămânii și de la 12:00 în weekend și unde vă puteți bucura de liniște sau puteți participa la cursuri de dezvoltare personală, cursuri recreative, de actorie, de improvizație și cursuri handmade. De curând s-a deschis această ceainarie, situată pe str. Ernest Juvara, nr. 24, aproape de Grădina Botanică, în zona Cotroceni, într-o casă cu arhitectură din perioada interbelică mai exact o casă construită în anul 1936.

Locuința a fost închiriată în urmă cu vreo doi ani și jumătate, atunci când a fost deschis un business axat pe accesorii pentru confecționarea de bijuterii precum și un magazin online și unde se țin și cursuri de acest gen. O parte din casă, partea din spate respectiv dependințele sunt destinate stocării de materiale pentru confecționat bijuterii.

„Am dezvoltat afacerea existentă, de fapt am creat un alt business respectiv ceainăria, până acum avem un magazin de accesorii pentru confecționare de bijuterii și ținem și cursuri. Mi s-a părut o idee foarte bună de a avea o ceainărie aici în Cotroceni ” a declarat George Apreutesei.

 

În ceea ce privește stilul de amenajare, conceptul Jodart este caracterizat de un stil clasic combinat foarte frumos cu stilul vintage și cuprinde trei camere decorate în nuanţe de gri, bej, alb și roz pal, în general nuanțe pastelate si relaxante, culori calde. Pe pereţii albi sunt așezate din loc în loc tablouri cu aspect chic; perdelele sunt imprimate cu ceainice și tot aici se poate observa o lumină plăcută care vine mai ales de la lămpile şi lampadarele clasice lucrate manual într-un atelier din centrul vechi. Mobilierul este de asemenea făcut la comandă în mici ateliere din zona Ardealului mai precis orașul Harghita și o parte în București.

 

Pentru amenajarea încăperilor s-a apelat la un designer și a durat vreo trei luni toată operațiunea. Costurile s-au ridicat la peste 18000 euro. „Am făcut afacerea asta pentru că vroiam ceva pentru mine, nu neapărat pentru business. Sperăm să aibă succes, având în vedere că avem deja o experiență în start-up,”a afirmat George Apreutesei.

Și încă ceva… Jodart este locul în care hobby-ul şi arta se unesc sub sloganul „profesia după ora 18:00”, unde puteți veni pentru liniște și relaxare, dar și pentru a învăța lucruri noi, participând la cursurile care au loc aici. Cursurile care se țin în cadrul acestei ceainării sunt cursuri de actorie, cursuri de improvizație și cursuri handmade.

Ca în orice ceainărie se poate alege dintr-o gamă variată de ceaiuri cum ar fi ceai verde, ceai negru, rooibos (ceai roșu), ceaiuri de fructe, în general ceaiuri mai speciale.

 

 

Autor: Iulia Gubandru

Sursa foto: Alexandru Rizea

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here