Noua Oală Minune vine din Marea Britanie

0

Cu cât preţul gazelor naturale creşte, cu atât este mai important să le ţinem deschise mai puţin atunci când gătim. Nimic mai simplu. Nişte oameni de ştiinţă britanici s-au gândit deja la asta şi au gasit o soluţie ca oala în care gătim ciorba sau orice altceva să absoarbă mai mult căldură de la ochiul de aragaz. Cum?

Simplu, printr-un design inspirat de cercetările aerospaţiale. Şi câştigul în bucătărie este destul de vizibil dacă ne gândim că eficienţa creşte cu 40 de procente. Adică, dacă până acum fierbeam apa pentru cafea timp de 5 minute, cu „cratiţa spaţială” ne vor trebui doar 3 minute. Sau, pentru a trece şi la numere mai mari, in loc de o oră cât ţin acum gospodinele ciorba pe foc, o vor ţine doar 36 de minute graţie noului tip de cratiţă. Aceasta are un preţ cuprins între 60 de euro şi 107 euro, depinzând de mărimea oalei.

Despre preţul noului tip de recipient nu trebuie sa ne facem probleme. Cu siguranţă se vor gasi cateva companii din China care-l vor produce în serii planetare şi astfel oala minune va costa cât una oarecare . De altfel, cred că e o soluţie pentru afacerile meşterilor rromi care vând acum tuciuri prin pieţele şi oboarele de la marginea satelor şi oraşelor României.

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here