De ce sfaturi trebuie să ții cont în amenajarea camerei bebelușului

0

Momentul sosirii bebelușului acasă este așteptat cu nerăbdare de întreaga familie, timp de nouă luni. Noul membru al familiei are nevoie de propriul mic univers, în care să doarmă, să fie hrănit și îngrijit, să se joace și să descopere lumea, pas cu pas.

Pregătirea camerei înainte de nașterea bebelușului

Este indicat ca tot ce trebuie pentru primirea bebelușului acasă să fie deja pregătit la sosirea acestuia. În timpul sarcinii, mama poate merge la cumpărături și poate lua decizii cu privire la amenajare, dar în niciun caz nu poate fi cea care să se ocupe de munca dificila. Bebelușul din burtică are mai multă nevoie de resursele ei fizice și psihice. Așa că tatăl, împreună cu alți membri ai familiei sau prieteni, sunt cei care se vor ocupa de pregătirea spațiului pentru venirea bebelușului.

Obiecte de mobilier

Camera copilului trebuie să fie un loc liniștit, curat, aerisit, cu o temperatură constantă, pe cât posibil menținută în jur de 20-22 de grade. Sursele de căldură sau de aer condiționat nu trebuie orientate direct către copil.

Este bine să țineți cont de faptul că în primele șase luni, când bebelușul se trezește frecvent noaptea și trebuie alăptat, ar fi bine ca mama să poată dormi alături de copil. De aceea, este indicat să instalați și un pat normal sau o canapea extensibilă în cameră.

Pătuțul copilului este însă cea mai importantă piesă de mobilier, mai ales dacă ne gândim că, în primele luni, micuțul are nevoie de foarte multe ore de somn. Există variante de pătuțuri atașabile la un pat normal, dând posibilitatea mamei de a dormi alături de bebeluș. Copilul este în siguranță, iar mama se odihnește liniștită.

Citește și 5 idei originale și ușor de pus în practică pentru amenajarea mansardei

Pentru a menține toate lucrurile în ordine, sunt necesare o comodă și un șifonier speciale pentru camera de copii.

Pentru igiena copilului este recomandată o masă de înfășat, eventual prevăzută cu loc pentru cădiță.

Este bine să aveți în vedere și instalarea unui fotoliu foarte comod, pe care îl vor aprecia atât mama în momentele în care îl alăptează pe cel mic, cât și bunicii, adesea suferind de artroză, atunci când vin să aibă grijă de micuț.

Accesorii și gadgeturi utile

Camera copilului trebuie să fie tot timpul luminoasă și aerisită, dar în dreptul ferestrei sunt utile draperii opace, frumos colorate, pe care să le tragi când copilul doarme. Covorul poate fi ales în tonurile draperiei, dar este indicat să ocupe o suprafață mică, pentru a fi ușor de scuturat și a nu atrage mult praf.

Din fericire, acum sunt disponibile o mulțime de gadgeturi care vin în ajutorul părinților: termometru de cameră, umidificator de aer, lampă de veghe și stație audio sau videofon pentru monitorizarea bebelușului. Vă veți convinge că un astfel de sistem de supraveghere își va merita toata investiția, pentru că mai ales mamei îi permite să aibă și alte activități prin casă, știindu-și copilul în siguranță.

Jucării

Jucăriile sunt cele care dau culoare camerei și contribuie la dezvoltarea bebelușului atât timp cât sunt sigure și alese conform vârstei. Puteți pune deasupra pătuțului un carusel muzical cu melodii plăcute, jucării spiralate care se pun printre barele pătuțului, jucării moi, arcada sau lanț cu diverse activități care îi captează atenția bebelușului când stă treaz în pătuț, îi stimulează curiozitatea și dezvoltarea psihomotorie.

Un mic secret cu efecte mari: oferiți-i câte o jucărie nouă pe rând, nu toate deodată, pentru că se plictisește repede de ele și nu îl mai interesează niciuna.

Citește și Sarea amară (Epsom) și beneficiile ei în grădină și gospodărie

Atunci când se plictisește de stat în pătuț, o soluție ar fi să îl așezi într-un balansoar adaptat etapei de vârstă. Este convenabilă o variantă portabilă, astfel încât bebelușul să poată fi luat și în alte camere din casă.

Aceasta este o lista orientativă, pe care fiecare părinte o poate adapta nevoilor și bugetului familiei, însă nu uitați esențialul: cel mai mult copilul are nevoie de iubirea și zâmbetele părinților.

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here