Dormitoarele, tot mai căutate la nivel mondial

3
mobila dormitor
mobila dormitor

Piaţa mondială a mobilierului pentru dormitor a însumat 135 de miliarde de dolari în 2020 şi este aşteptată să ajungă la 176,1 miliarde de dolari până la sfârşitul anului 2027, în baza unei creşteri anuale compuse (CAGR) de 3,9% în perioada 2021-2027, arată o analiză Industry Research.

Vezi și Idei de amenajare pentru dormitoare mici și înguste

Expansiunea pieţei de profil este dată de creşterea nivelului de trai, care generează un interes sporit pentru produsele premium. Atât ţările dezvoltate, cât şi cele în curs de dezvoltare sunt martorele unei creşteri a populaţiei cu averi ridicate (HNWI – high-net-worth individual), respectiv a preferinţei pentru un stil de viaţă luxos, notează studiul

„Odată cu creşterea veniturilor disponibile, capacitatea de a cheltui a consumatorilor, respectiv cheltuielile acestora cu bunurile şi serviciile de lux sunt tot mai mari”, conform Industry Research, care explică: „Nivelurile ridicate ale veniturilor pot fi atribuite creşterii populaţiei feminine care lucrează. Odată cu expansiunea numărului de femei care lucrează, numărul gospodăriilor cu mai multe venituri a crescut. Acest lucru a extins numărul locuinţelor independente pe tot globul şi a sporit nevoia mobilierului pentru dormitor în unităţile rezidenţiale. Cheltuielile crescute ale consumatorilor pentru produsele de mobilier de lux destinat dormitoarelor sunt aşteptate să stimuleze expansiunea pieţei globale de mobilier de dormitor în perioada 2021-2027”.

Topul companiilor de mobilier din lume

Principalii jucători de pe piaţa mobilierului pentru dormitor includ, potrivit sursei citate:

IKEA (Suedia); Ashley Furniture Industries (SUA); Steinhoff International (Africa de Sud, Germania, Olanda); NITORI (Japonia); Suofeiya Home Collection (China); Sleemon (China); La-Z-Boy (SUA); Quanyou Furniture (China); Vaughan-Bassett Furniture (SUA); Hooker Furniture (SUA); Sauder Woodworking (SUA); Nolte Group (Germania); Klaussner Home Furnishings (SUA); Markor International Home Furnishings (China); Airsprung Group (Marea Britanie); Hiep Long Fine Furniture (Vietnam); Godrej Interio (India); Wellemöbel (Germania); Royal Furniture Holding (China); Hukla (Germania); Sleepeezee (Marea Britanie); Qumei Home Furnishings Group (China); Durian (India); Hevea Furniture & Interiors (India); D.P. Woodtech (India).

Primii patru jucătorii din domeniu – IKEA, Ashley Furniture Industries, Steinhoff şi NITORI – deţin o cotă de peste 5% din piaţa de profil, conform Industry Research.

Vezi și SOLIDatelier.ro, magazin online de mobilier si corpuri de iluminat, in stil industrial, din tevi si lemn masiv

Statele Unite ale Americii sunt cea mai mare piaţă de mobilier pentru dormitor, cu o cotă de peste 30%, urmate de China şi Europa, ambele având o cotă de peste 25%.

După produs, noptierele reprezintă cel mai mare segment de pe piaţa de profil, cu o cotă de peste 30%. Totodată, segmentul pe care întâlnim cel mai mult mobilierul de dormitor este cel al gospodăriilor, urmat de cel comercial, potrivit analizei.

3 comentarii

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here