Sistemele de ventilație cu recuperare de căldură devin o necesitate în rezidențial

8

Odată cu relanasarea domeniului rezidențial, a apărut și o nouă problemă în rândul proprietarilor. Din ce în ce mai mulți beneficiari de locuințe noi se plâng disconforturi majore din cauza lipsei de ventilație din spațiile în care s-au mutat.

Sistemele de termoizolație foarte performante și faptul ca cele mai multe construcții sunt terminate repede, fiind date în folosință imediat după finalizare, generează fenomene interioare care se traduc în umiditate crescută, condens, lipsa aerului și așa numitul “efect de seră”. Asta face ca noii proprietari să caute sisteme de ventilații pentru case, după ce s-au mutat. O astfel de soluție care prinde teren la noi este ventilația cu recuperare de căldură.

“Practic, cum funcționează o instalație de ventilație cu recuperare de căldură? Aerul viciat este extras din casă prin grile de ventilație, iar căldura acestuia se transferă aerului de afară pe care centrala îl bagă în casă după ce în prealabil îl filtrează. Inovația unui sistem cu recuperare de căldură constă în faptul că cele două fluxuri de aer nu au contact, ci se transferă doar căldura de la unul la altul.

Sistemul este util în special iarna când aerul cald și umed este extras din casă, iar căldura acestuia  se transferă aerului rece absorbit de afară, încălzindu-l instant. Pe de altă parte, mecanismul funcționează și vara cand avem aparatul de aer condiționat deschis. Fluxul extras răcește aerul introdus în casă la temperaturi caniculare”, explică Dorin Salamac, director general  al Atrea, unul dintre cei mai importanți producători și specialiști de sisteme cu recuperare de căldură care există în acest moment pe piață.

Cum să ai tot timpul aer curat în casă fără să mai deschizi geamul

Cu alte cuvinte sistemele de ventilație pentru case cu recuperare de căldură asigură o aerisire permanentă și controlată a interiorului.  Acestea reduc riscul apariției igrasiei pentru că prin procesul de ventilație aerul este uscat și filtrat.

“Fie că vorbim de vară sau iarnă, cea mai mare pierdere de energie o avem atunci când deschidem geamul să aerisim în casă. O centrală cu recuperare de căldură ne va asigura necesarul de aer curat, reducând costurile de întreținere cu 25%. În plus, gândiți-vă: câți dintre noi nu dorm noaptea cu geamul deschis din cauza căldurii insurportabile care se acumulează în locuințe? Pe lângă problema legată de securitate, ne mai trezim și cu diverse răceli din cauza curentului.

Un sistem cu recuperare de căldură este dotat cu o funcție inteligentă care face, ca pe timp de vară, când temperatura de afară este mai mică decât cea din casă, să introducă fără să simți, aer curat și filtrat prin grilele de ventilație, care se pot monta în fiecare cameră”, mai precizează Dorin Salamac, director general Atrea.

vzorovy_koberovy_14
Casa pasiva cu sistem de ventilatie Atrea cu recuperator de caldura

Practic un sistem cu recuperare de căldură este absolut necesar dacă îți izolezi casa cu termosistem. Iar pentru casele pasive sau aproape pasive sistemul de ventilație cu recuperare de căldură este obligatoriu pentru obținerea confortului interior dorit. Centralele de acest tip filtrează praful și polenul, elimină mirosurile și cresc nivelul de securitate al locuinței. Vorbim aici nu doar de case ci și de locuințe la bloc. Și asta pentru că cei de la Atrea spun că au dezvoltat sisteme cu recuperare de căldură atât pentru blocuri noi, cât și pentru blocuri vechi.

“Este foarte important ca implementarea unui astfel de sistem să fie prevăzută din faza de proiect, pentru a asigura un traseu cât mai discret pentru tubulatura de ventilație. Sistemele de ventilație cu recuperare de căldură se pot monta și pe blocuri vechi, mai ales dacă au fost termoizolate recent, însă necesită o intervenție puțin mai complicată pentru montajul tubulaturilor”, explică specialistul în sisteme de ventilație de la Atrea.

Hotelurile, restaurantele și mai ales școlile au nevoie de ventilație cu recuperare de căldură

Probleme de ventilație nu au doar locuințele. Spațiile industriale, halele, hotelurile,  restaurantele și nu în ultimul rând școlile pot fi dotate cu sisteme de ventilație cu recuperare de căldură.

“Cu toții cunoaștem calitatea clădirilor în care sunt școlile românești. Pe lângă problemele legate de izolație sau iluminat, cea mai stringentă, este cea a lipsei de aer. Școlile românești nu sunt aerisite și din acest motiv copiii nu mai pot să se concentreze mai ales după primele 2-3 ore. Este un fapt, pe care îl cunoaștem cu toții, iar autoritățile locale l-ar putea ameliora prin programe europene.

Așa cum termoizolația se realizează pe fonduri europene, implementarea unui sistem centralizat de ventilație într-o școală se poate face cu un impact  redus asupra fondurilor locale și cu un efect un efect major pentru sănătatea copiilor, a cadrelor didactice și pentru calitatea actului educațional, în general”, explică Dorin Salamac, directorul general Atrea.

Vezi aici ce spun alți specialiști despre calitatea iluminatului precar din școlile românești.

Cât costă un sistem de ventilație cu recuperare de căldură

Prețul pentru instalarea unui sistem de ventilație cu recuperare de căldură pentru o locuință este compus din prețul aparatului de ventilație, tubulatură și manoperă. Dacă în cazul aparatului, prețul variază în funcție de automatizare și pornește de la 1300 euro, în cazul tubulaturii de ventilație și a manoperii, prețurile diferă în funcție de complexitatea construcției. Însă pentru o locuință de aproximativ 100 mp, specialistul în ventilație de la Atrea spune că prețul ar trebui să  ajungă undeva la 2500 euro, pentru  un sistem basic, aici incluzând centrala, montajul, cât și punerea în funcțiune.

“Este foarte important ca atunci când beneficiarul alege un sistem cu recuperare de căldură să se uite la randamentul centralei. Acesta trebuie să fie peste 90% pentru ca investiția să fie cu adevărat recuperată”, precizează specialistul în ventilație de la Atrea.

La nivel european sistemele de ventilație cu recuperare de căldură sunt implementate pe scară largă. Spre exemplu, în Danemarca 96% din clădiri au astfel de sisteme. În țara noastră, piața este încă la început, însă crește spectaculos de la an la an, mai ales cu dezvoltarea rezidențialului. De pildă, specialiștii de la Atrea au sute de astfel de lucrări finalizate doar în câțiva ani, anul acesta așteptând chiar o dublare a proiectelor în care sunt implicați.

Aici puteți vedea cum funcționează un sistem de ventilație cu recuperare de căldură

Citeşte şi Ventilarea eficientă în bucătăria unui restaurant; care sunt avantajele montării unui plafon cu ventilație și recuperare de căldură

 

8 comentarii

  1. La noi pot sa gasiti sisteme ventilatie complete calitate cu tubulaturi de la 7990 RON, iar un cost sistem ventilatie mediu pentru o casa 150mp de la 2700euro.
    Sistemele vin sub forma unor kit-uri complete, gata de instalat in regim DIY sau cu ajutorul specialistilor nostri.
    Daca iti doresti un sistem de ventilatie de cea mai buna calitate, iti putem oferi un kit complet sistem de ventilatie (cu tubulaturi, atnuatori, distribuitor etc.) pe care il poti personaliza in functie de nevoile casei tale.
    Dar si sisteme complete descentralizate de la 6160 RON pentru apartament cu 3 camere.

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here