Ajuns pe aeroportul din Napoli, cochet şi urcat pe un deal la Nord de oraş, nu-ţi închipui ce va să vină, chiar dacă ai văzut filme italiene. Poţi să alegi să mergi în centru cu autobuzul sau poţi să mergi pe jos, faci cam o oră cu piciorul. Până la urmă ai venit să vezi, deci ar fi bine să pleci pe jos către centru, asta dacă nu ai bagaje multe şi nu cumva ai ales o încălţăminte de promenadă. Cu autobuzul durează cam 15 minute şi costă 3 euro.
Păşind pe jos către centru, eşti într-o continuă coborâre. Primele clădiri întâlnite în cale sunt modeste, bloculeţe cu 2-3 etaje, balcoane încropite, rufe scoase la uscat la fiecare etaj. Pomi verzi, portocali şi leandri. Cobori şi începe vacarmul. Străzi pavate cu dale de bazalt negru. Orice maşină sau Vespa care trece pe stradă scoate două sunete distincte, cel al motorului şi cel al cauciucului pe caldarâm. Încet, devine zgomot de fond şi tu trebuie să vorbeşti mai tare.
Stradă după stradă, colţ după colţ, peisajul urban păstrează rufele la uscat, dar clădirile încep să arate că eşti într-un oraş cu istorie veche, veche rău. La tot pasul, întâlneşti clădiri istorice. Fiecare bloc e un muzeu sau poate fi: geamuri înalte, camere înalte, uşi de lemn, opere de artă urbană. Păcat că la fiecare colţ sau aiurea în peisaj sunt zeci de pubele pline ochi, din care se revarsă valuri de gunoi. Plastic, hârtie, resturi de mobilă. Miroase însă, a detergent.
Ajungi pe bulevardele centrale, oamenii sunt extrem de atent îmbrăcaţi, dar incredibil de haotici când vine vorba de condus. Trebuie să te uiţi bine când vrei să traversezi pentru că oricând poate apărea un scuterist grăbit.
Ajuns în piaţa Garibaldi treci printr-un bazar cu vânzători ambulanţi de haine, oameni cu cafeaua în mână, gesticulând şi vorbind frenetic. Napoli! Prebuie să te opreşti într-o cafenea, să iei o „scurtă” cu un foietaj. Cafeaua este extraordinară, oamenii se înghesuie la bar şi o beau în picioare, repede, vorbesc, gesticulează. Faci la fel, o bei, mesteci, înghiţi, pleci!
Oraşul este un labirint cu biserici la tot pasul, castele, vezi în depărtare o colină cu o cetate medievală, te îndrepţi într-acolo. Mergi cu metroul – un tren modest – până la funicular. Iei şi funicularul. Afli că este inaugurat în 1928. Urci pe culme două staţii. Cartier select, străzi aerisite, maşini mai scumpe. Lipsesc rufele scoase la uscat. Aceleaşi dale de piatră pe străzi. Bine ca nu mai vezi asfalt. E o schimbare faţă de România.
Cetatea – sau castel numit Sant’Elmo – pe care o vedeai de jos este fix pe piscul „Muntelui Sfânt”. De aici vezi tot oraşul, Vezuviul chiar și coasta Amalfitană şi insula Capri. Alte 3 destinaţii. E bine la Napoli!
Capri, insula lui Axel Munthe
Către insulă pleci din portul turistic cu vaporul sau catamaranul. Faci 40 de minute şi costă dus-întors cam 35 de euro. Insula este un vis frumos. Case albe, parcă gândite de un artist cubist. Pomi, linişte – doar dacă mergi în extrasezon. Mănânci o pizza, bei un vin de Capri, bun, floral, mergi la Villa lui Munthe, apoi în Anacapri, urci cu telescaunul pe Muntele Soarelui: piatră, pini, măslini, citrice şi peisaje înalte cu vedere la mare. De vis, Capri!
Pompei, din cenuşa unui oraş antic
Spre Pompei pleci cu trenul din Gara Centrală cu Vezuviul tronând în Sud. Costă 13 euro şi durează 25 de minute cu trenul care are drept destinaţie Sorrento. Oraşul antic este chiar un oraş, cu zeci de străzi, case şi vestigii conservate bine de stratul ucigaş de cenuşă şi lavă care avea 7 m înălţime. Îţi trebuie ghid ca să înţelegi povestea tragică şi mai mult de o zi. Poate nu ai.
La ieşire te aşteaptă o trattoria cu paste, pizza, peşte şi vin de Vezuviu. Bun!
De aici poţi sa-ţi continui drumul spre Sorrento sau poţi să iei trenul înapoi spre vacarm. Eu am ales vacarmul, Napoli, şi am lăsat coasta Amalfitană pentru primăvară. Trebuie să vezi oraşul înainte de începutul căldurilor. Altfel, tarabele ambulante de vietăţi marine ar fi cam greu de suportat.
O excursie de 3-4 zile la Napoli este doar o avanpremieră a unei alte excursii. Aşa mi-am zis la plecare.
[…] (… casoteca.ro) […]