Urechelnițele, niște mame grozave

1

Cum ne apropiem de Halloween și copiilor le vine cheful de povești cu animale înfricoșătoare, hai să descoperim cȃteva dintre secretele unora dintre speciile care ne înspăimȃntă cel mai tare.

Să începem cu urechelnițele, insecte care în credința populară, pătrund în urechile celor neatenți și își fac culcuș acolo, perforȃndu-le timpanul.

Urechelnițele fac parte din ordinul Dermaptera. Numele acestuia provine din limba greacă, de la cuvintele dermatos-piele și pteron-aripă, cu referire la aripile membranoase care stau împăturite sub cele chitinoase. Forma pe care o au cȃnd sunt pliate este asemănătoare unei urechi, de unde și numele popular al insectelor.

Acestea se întȃlnesc în America, Europa, Asia și Australia. Sunt nocturne, fiind active de la apusul soarelui pȃnă la răsărit. Ȋși fac loc pe sub frunzele căzute pe sol, urcă pe tulpinile plantelor, sapă, se ascund în buștenii putreziți sau sub grămezi de pietre și crengi, căutȃnd locuri răcoroase și umede.

Se hrănesc cu frunze, flori, resturi vegetale, alte nevertebrate și nectar.

Au corpul alungit și turtit, antene lungi și se identifică ușor prin prezența unei perechi de cerci drepți la female și puternic curbați la masculi. Aceștia se află în ultima porțiune a abdomenului și sunt folosiți la apărare, lupte între masculi și la curtarea femelelor.

Motivul pentru care urechelnițele au armele în spate și nu în față este că le-ar încurca în drumul lor prin pămȃnt sau prin frunziș.

Majoritatea trăiesc în jur de un an și se reproduc toamna.

Vezi și: Licuricii, felinarele nopții dispar datorită poluării luminoase

Urechelnițele-instincte materne uluitoare

Femelele depun între 20 și 80 de ouă din care după 70 zile, ies nimfe ce arată ca niște adulți în miniatură. Ele manifestă un comportament rar în lumea insectelor, acela de a-și proteja puii.

Mamele curăță și păzesc ouăle de prădători, iar apoi apără și hrănesc nimfele, regurgitȃnd hrana.

Sursa foto: www.wikimedia.org, https://pestpointers.com

un comentariu

  1. […] Cum ne apropiem de Halloween și copiilor le vine cheful de povești cu animale înfricoșătoare, hai să descoperim cȃteva dintre secretele unora dintre speciile care ne înspăimȃntă cel mai tare. Să începem cu urechelnițele, insecte care în credința populară, pătrund în urechile celor neatenți și… Cititi mai multe aici: Urechelnițele, niște mame grozave […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here