Cazinoul Monte Carlo este una dintre clădirile emblematice ale Principatului Monaco. Sigur l-ai văzut în filmele americane, europene sau prin pozele prietenilor mai norocoși care au ajuns în zonă.
Cazinoul Monte Carlo a adunat 160 de ani de istorie și atrage atât publicul amator de jocuri de noroc, cât şi pe cel pasionat de arhitectură, spectacol, dans şi operă. Sigur, se pare că această clădire este și instagramabilă!
Pe lângă numeroasele săli dedicate jocurilor, clădirea include sala de concerte a Operei din Monte Carlo şi este sediul administrativ al Companiei de balet din Monte Carlo, potrivit montecarlosbm.com/.
Ideea înfiinţării unui cazinou în Monaco i-a aparţinut prinţesei Caroline (Marie Caroline Gibert de Lametz, 1793-1879), soţia prinţului Florestan I (1785-1856), aflat în fruntea Principatului Monaco între octombrie 1841 şi iunie 1856. Intenţia principală a fost de a aduce un plus financiar Casei Grimaldi, confruntată cu spectrul falimentului în urma declarării independenţei de oraşele Menton şi Roquebrune, în anul 1848.
În 1854, Carol al III-lea, fiul prinţului Florestan, a apelat la afaceristul francez Napoleon Langlois pentru construirea unui cazinou după modelul celui din oraşul german Bad Homburg. Noul cazinou din Monaco s-a deschis la 14 decembrie 1856, în Villa Bellevu.
Vezi și Casa cu Grifoni, prima clădire iluminată electric de un prosper om de afaceri
Iniţiativa nu s-a dovedit a fi una de succes, în special din cauza lipsei drumurilor care să lege principatul de restul Europei şi, mai ales, de Riviera Franceză.
La 13 mai 1858, clădirea unui nou cazinou a început să fie ridicată pe un platou pe coasta Mării Mediterane, după planurile arhitectului parizian Gobineau de la Bretonnerie, cel care a conceput şi Hotelul de Paris, aflat în vecinătatea cazinoului.
Un an mai târziu, cazinoul a început să producă profit, deşi nu la nivelul anticipat de prinţesa Caroline. Pentru a remedia situaţia, aceasta a apelat la serviciile antreprenorului francez Francois Blanc, managerul Cazinoului Bad Homburg.
Francois Blanc a acceptat oferta în 1863, an în care a fost înfiinţată o societate comercială cu capitalul de 15 milioane de franci, avându-l pe Francois Blanc acţionar majoritar. Deschiderea cazinoului din era Blanc a avut loc în iulie 1865, moment recunoscut în prezent ca fiind data inaugurării Cazinoului Monte Carlo.
În 1878, au demarat lucrări de extindere a clădirii, după planurile arhitecţilor Jules Dutrou şi Charles Garnier. Acesta din urmă este autorul Operei din Paris, clădire cunoscută azi şi sub numele de Palatul Garnier. A fost adăugată o sală de concerte, ulterior denumită sala Garnier, numeroase săli dedicate jocurilor fiind mărite semnificativ.
Clădirea cazinoului a fost, din nou, extinsă între anii 1880-1881, când a fost anexată sala numită Trente-et-Quarante.
În 1898, sala Garnier a fost reimaginată de arhitectul Henri Schmit pentru a găzdui spectacole de operă şi balet.
În ciuda intervenţiilor succesive asupra clădirii ale diverşilor arhitecţi, construcţia păstrează stilul Beaux-Arts, stil arhitectural de inspiraţie clasică, popular în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, apărut la Ecole des Beaux-Arts din Paris. Turnurile de deasupra intrării principale sunt dotate cu o serie de statuete ale sculptorului Fabio Stecchi, fiind intitulate „Mediterana”, „Sena”, „Ziua”, „Noptea”.
Holul Cazinoului Monte Carlo conţine un atrium de marmură cu 28 de coloane ionice cu finisaje de bronz şi argint. Sălile de joc sunt împodobite cu coloane de marmură, ţesături aurite şi candelabre cu cristal de Bohemia, arată cazinouri.com.ro.
Saloanele private ale cazinoului sunt bogat decorate cu fresce, basoreliefuri, vitralii, picturi şi sculpturi.
Accesul în clădire costă 10 euro, însă pariul minim la masa de joc cu crupier este de 5000 de dolari. Este necesară prezentarea actului de identitate la intrare deoarece, din considerente morale şi religioase, prinţesa Caroline a dorit ca cetăţenii Principatului Monaco să nu aibă dreptul de a intra în cazinou, acesta fiind rezervat exclusiv străinilor.
Conform montecarlosbm.com, printre jocurile pe care se poate paria în Cazinoul Monte Carlo, se numără: ruletă, roşu şi negru (sau trente et quarante), aparate de slot, blackjack, craps, precum şi punto banco, o formă veche a jocului de baccarat.
În vara anului 1913, bila ruletei a căzut de 26 de ori la rând pe negru, secvenţă extrem de rară. Jucătorii aflaţi la masa de joc au înregistrat pierderi de milioane de franci după ce au pariat pe roşu sau zero, considerând, eronat, că, în compensaţie, ar fi urmat un lung şir de numere roşii. Episodul a rămas în istorie ca o exemplificare a sofismului pariorului, ce reprezintă tendinţa de a acorda o importanţă exagerată evenimentelor anterioare, crezând că ele vor influenţa cumva rezultatele viitoare.
În 1873, un industriaş englez pe nume Joseph Jagger a reuşit să se îmbogăţească la Cazinoul Monte Carlo după ce, timp de aproape o lună, şi-a notat numerele câştigătoare la mesele de ruletă. Acesta a observat că la una dintre ele, probabil din cauza unui mic defect de fabricaţie sau a unei centrări inexacte, unele numere ieşeau mai des câştigătoare. Jagger se pare că a fost inspiraţia pentru cântecul „The Man Who Broke the Bank at Monte Carlo”, compusă, în 1891, de englezul Fred Gilbert.
James Bond, fictivul agent secret britanic imaginat de Ian Fleming, este deseori asociat cu Cazinoul Monte Carlo. Primul roman care l-a avut protagonist pe James Bond se numeşte „Casino Royale” şi a fost inspirat de celebrul cazinou din Monaco. Filmele „Never Say Never Again” (1983) şi „GoldenEye” (1995) conţin secvenţe cu faimoasa clădire din Piaţa Cazinoului.
Cazinoul Monte Carlo a fost şi locul de filmare pentru clipul piesei „On a Night Like This”, lansată în anul 2000 de Kylie Minogue.
Comedia-thriller „Ocean’s Twelve” (2004) conţine, de asemenea, secvenţe filmate în cazinoul din Principatul Monaco.
Grădinile din spatele cazinoului au fost locul de desfăşurare al primei ediţii a Olimpiadei Feminine (Jeux Olympiques Feminins), desfăşurată în martie 1921.
