Ruxandra Dobîndă în vârstă de 23 de ani, studentă la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, anul 4, este fără dar și poate un viitor arhitect cu care ne vom mândri. Pasiunea și talentul cu care este înzestrată o vor duce pe culmi înalte, iar rândurile care urmează vor demonstra aceasta:
1.Trei expresii prin care te descrii ca studentă la arhitectură.
Continuu creativă
Mereu implicată
Niciodată odihnită
2.Cum te-ai hotărât că vrei să urmezi această profesie?
Nu m-am oprit niciodată din visat. Riscant, nici măcar atunci când a trebuit să hotărăsc ce voiam să fac cu viața mea. La acel moment de mijloc al perioadei liceului, înțelegeam că era absolut necesar să decid într-un sens care urma să stabilească irevocabil coordonatele traseului meu. Nu am rezonat cu acest tipar pe care societatea mi-l insufla discret. Îmi venea în minte ideea că voi ajunge oricum la timp (eram punctuală, iar Timpul îmi era prieten bun), iar acolo, el îmi va arăta, cum ne arată tuturor. Așadar, mi-am făcut o promisiune. Mi-am spus că-mi voi construi visele din temelie, idependent de obligații, așteptări sau constrângeri. Eroic gestul meu, pentru că de o asemenea meserie nu mai auzisem, iar profilul real, căruia îi sunt recunoscătoare că nu a fost întâmplător în viața mea, nu putea așeza bazele teoretice, așa cum îi sprijinea pe colegii mei, viitori medici, avocați, ingineri sau economiști.
Fascinația pentru ideea-vis metamorfozată cumva într-o realitate a lucrurilor palpabile m-a angrenat într-o căutare aproape obsesivă pentru ceea ce urma să fac, de fapt, să fiu. (Atunci nu știam că eram deja.) Creasem în acest fel cadrul – structură pentru o arhitectură a ideilor, a eului meu. Am aflat apoi că există și o arhitectură a lucrurilor, a caselor. Nimic întâmplător: îmi plăcea să desenez. Așa a început totul. M-am întâlnit cu Arhitectura, mai întâi povestită, apoi desenată, dezvelită treptat. Am negociat cu ea până ne-am cucerit una pe alta.
3.Ce personalități/situații consideri că au avut un rol major în formarea ta?
L-am întalnit pe omul care o cunoscuse atât de bine încât se puteau întrezări în liniile tremurate ale crochiurilor și în conturul înțelept al mâinii, pasiunea pentru ea, Arhitectura, și elanul neobosit de a o împărtăși prin povești desenate. Nu i-am spus „profesor de desen” pentru că ar mărgini mult imaginea de care aș vrea să mă apropii. Adevărul e că trebuie să-l cunoști și să te bucuri de o asemenea prezență. Lui îi datorez libertatea de expresie pe hârtie, grafic. Dar mai semnificativ mi se pare că am învățat de la el că arhitectura se face cu umor și că trebuie să-i ghicești mereu hazul. În felul acesta, totul de atunci a început „să aibă haz” pentru că l-am creat și recreat și numai lui îi mulțumesc pentru asta.
Sigur că nu am cum să-i uit pe Dirigu’ și pe Directa (proful de mate și profa de română din Generală), cărora le datorez verticalitatea ca direcție pe care mi-au înfățișat-o. De la ei știu că nimeni nu îți poate lua ceea ce știi, că munca e înainte de toate o formă de respect față de tine însuți. Dacă aș aminti acum de ai mei, m-aș simți ca la ceremonia de decernare a premiilor Oscar. Așa că le mulțumesc în gând și bineînțeles că nu aș fi fost (aici, acum, în felul acesta particular) fără ei.
4.Unde visezi să pofesezi? Tot în România? Ai avut vreodată vreun gând de plecare?
Visez să fac arhitectură. Mai departe nu pot ști nimic. Aici sau acolo, voi fi într-un continuu proces de creație. Așa cum m-am clădit dintr-un vis, la fel am să-l las sa mă poarte, știe el unde. Gândul meu e mereu deschis.
5.Ce impact are Universitatea Ion Mincu asupra viziunii tale asupra arhitecturii? Te-a inspirat vreodată vreun profesor?
Facultatea m-a învățat să-mi construiesc propriul sistem de valori – unicul reper. Nu m-am atașat de nicio viziune până acum. Am propria mea viziune și mă bucur că asta a fost lecția învățată aici. Desigur, învăț, fur, (din experiența profesorilor mei și a colegilor mei) ori de câte ori am ocazia. Trișez mereu în felul acesta pentru că are haz.
6.Cât de greu este pentru un student la arhitectură să obțină un internship sau chiar un job în domeniu? Tu ai obținut?
Nimic nu este greu atunci când îți dorești. Deocamdată nu am avut nicio experiență în acest sens. Voi aplica la un moment dat pentru un internship pe perioada verii, iar acest lucru este posibil printr-o organizație (I.A.E.S.T.E) care asigură interschimbul de experiență între studenții români și cei străini, în domeniul tehnic. Aceste stagii de practică sunt plătite și oferă oportunitatea unui schimb cultural, benefic pentru dezvoltarea personală, dar mai ales pentru parcursul profesional.
7.Care este orașul care te inspiră cel mai mult din punct de vedere arhitectural?
Mă inspiră orașul care îmi spune cele mai multe povești și mi se arată în cele mai variate chipuri. E orașul pe care îl cunosc atât de bine, dar niciodată pe de-a-ntregul. Mă intrigă mozaicul acesta între vechi și nou, zbaterea lui zilnică de a mai rosti o dată în plus istoria sa, mereu alta, asemenea unui palimpsest. Îl parcurg în fiecare zi și-mi este drag să-i lecturez stările schimbătoare, să-l văd atât de dinamic și plin de însemnătate. Dacă știi unghiul din care să-l contempli, Bucureștiul scoate la iveală cele mai nebănuite stări ale lui, ale noastre.
8.Povestește-ne despre proiectele pe care le-ai avut până acum și care te-au marcat în vreun fel.
Învăț mereu. După fiecare proiect sunt mai aproape de ceea ce este Arhitectura, dar și de ceea ce sunt eu. Creștem împreună. Am început, cum era firesc, cu proiecte mici, pavilioane, adăposturi și am ajuns să proiectez „case pentru oameni” – locuințe individuale sau colective. Am experimentat și alte programe interesante cum sunt grădinița, hotelul. Am investigat spațiul public printr-o serie de intervenții la scări diferite, în cadrul orașului. M-am îndepărtat și mai mult și am schițat chiar o așezare în sensul ei urbanistic. La polul celălalt, am creionat conceptul unor amenajări interioare. Mă hrănesc cu această libertate de mișcare, jonglând cu spații de dimensiuni și caractere diferite. Am numit aceste proiecte exerciții pentru că în acest stadiu ele se află doar pe un palier teoretic. În realitatea aplicată, lucrurile ”se mișcă” după alți parametri. De aceea cred că dinamica e dată tocmai de un proces perpetuu de învățare.
9.Care sunt lucrările tale preferate(de suflet) și de ce?
Sunt atașată de un anumit proiect, conceput în echipă, creat cu drag prin simbioza unor idei. Vă povestesc despre un atelier – studio de creație, care cuprinde în ansamblul său și funcțiunea de locuire și care se așază pe locul rămas liber lângă bine-cunoscutul ArCuB, pe Strada Batiștei.
Melanjul de funcțiuni derivă din caracteristica esențială a țesutului și anume aceea că se află într-o zonă articulară între țesutul vechi, tradițional, unde predomină locuirea și zona culturală, cea a Teatrului Național, ArCuB etc. și a nucleului comercial. Țesutul fragmentat, în care am integrat ansamblul, a generat două direcții importante – Teatrul Național și Casa Schiller care au creat trei volume cu funcțiuni diferite, dar care se sprijină pe fondul caracterului public al sitului.
Astfel, ansamblul arhitectural țese la nivelul orașului și este el însuși țesut prin ierarhizarea și gradarea spațiilor – de la public la privat – cu o serie de conexiuni date de circulații care se întrepătrund, se suprapun, asemenea contextului – mozaicul urban( atât la nivel funcțional, cât și la nivelul stilistic și formal).
