Secretul unui grătar excelent: ce ingredient se pune peste cărbunii încinși

2

Fiecare om știe să facă grătarul în felul lui, dar există câteva mici secrete care țin de pregătirea unui grătar, de la carne, până la foc și cărbuni. Pentru a găti carnea perfect și pentru a întreține focul cât să nu se stingă sau să nu fie prea puternic, trebuie să apelezi la câteva trucuri. Iată care este trucul care te ajută să ai un grătar excelent: 

Detaliul care face diferența: de ce se pune sare peste cărbunii încinși

Indiferent că gătești pe grătar carne de pui, de porc, mici, cârnați sau pește, atunci când prepari fripturile, trebuie să ții cont de câteva aspecte. Dacă focul este prea puternic, riști să obții o friptură arsă și uscată la exterior, dar negătită la interior.

De multe ori, atunci când punem carnea pe grătar, se întâmplă ca grăsimea să se scurgă peste cărbuni și să ia foc. Mulți oameni folosesc apă, bere sau vin pentru a stinge flacăra, însă există un alt ingredient util care poate fi folosit în acest scop.

Sarea face minuni atunci când este adăugată peste cărbunii încinși. Nu doar că grăsimea scursă de pe carne nu va mai lua foc, dar ajută și la păstrarea temperaturii cărbunilor. Acest detaliu este esențial pentru a găti carnea corespunzător și nu este recomandat să existe fluctuații de temperatură foarte mari.

Presară 1-2 mâini de sare grunjoasă peste cărbunii încinși, chiar înainte de a pune carnea. Sarea va absorbi și va menține căldura constantă, dar va crea și un strat protector între cărbuni și carne, astfel că nu se va mai face flacără.

Citește și: Cinci tipuri de grătare de grădină utile în orice curte

Ce trebuie să faci cu carnea înainte de a o pune pe grătar

După ce ai pus sare peste cărbuni, tot ce mai ai de făcut este să adaugi carnea. Aceasta trebuie să fie la temperatura camerei, nu direct din frigider. Scoatea carnea de la rece cu cel puțin o jumătate de oră înainte de a o pune pe grătar. Dacă diferența de temperatură este prea mare, fibrele de carne se vor contracta și friptura va ieși tare și uscată.

Pentru a obține o friptură fragedă, carnea ar trebui să fie marinată. Folosește condimentele preferate și un ingredient acid (poate fi vin sau zeamă de lămâie) pentru a prepara o marinată în care să stea carnea cel puțin câteva ore înainte de a fi gătită. În acest fel, carnea va fi nu doar mai fragedă, ci și mai suculentă și mai aromată.

Sursa: ego.ro

2 comentarii

  1. […] Fiecare om știe să facă grătarul în felul lui, dar există câteva mici secrete care țin de pregătirea unui grătar, de la carne, până la foc și cărbuni. Pentru a găti carnea perfect și pentru a întreține focul cât să nu se stingă sau să… Cititi mai multe aici: Secretul unui grătar excelent: ce ingredient se pune peste cărbunii încinși […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here