Lem’s lansează 250 noi decoruri și texturi de materiale pentru canapele, paturi, colțare și scaune

18 august 2014

Lemet, unul dintre cei mai mari producători de mobilă la nivel naţional, după ce anul trecut a vândut în rețeaua de magazine Lem’s peste 5.000 de paturi tapițate și peste 17.000 de canapele, luna aceasta lansează peste 250 de decoruri și noi texturi de materiale în cadrul programului „Lem’s Sofa Collection”.

Canapea-MODULARA-lemet

”Peste 20 de procente din vânzările rețelei Lem’s au fost generate de produse de tapițerie, fie ele canapele, paturi, scaune sau colțare. Ponderea semnificativă pe care o au vânzările produselor de tapițerie se datorează, pe lângă dezvoltarea acestui sector în cadrul companiei, faptului că o canapea trebuie înlocuită mai des decât alte categorii de obiecte de mobilier. O canapea este folosită mai intens, prin urmare gradul de uzură este mai ridicat”, declară Alexandru Rizea, proprietar Lemet.

Lem’s, peste 250 de noi decoruri și texturi de materiale

Compania a început dezvoltarea sectorului de produse tapițate în 2010. Investițiile constante în această zonă de produse au fost demarate începând cu anul 2010. Până în prezent, investiția totală  s-a ridicat la aproximativ 1 milion de euro. În acest an vor urma noi investiții în echipamente și materiale, cu scopul de a mări numărul de produse și a diversifica gamele de canapele, paturi, colțare și scaune.

Dormitor-Zeppelin-cu-pat-cu-nasturi lemet

”Segmentul tapițeriilor este destul de dinamic și este important să dezvoltăm continuu noi produse, să avem o gamă cât mai variată. Luna aceasta lansăm peste 250 de decoruri și noi texturi de materiale în cadrul programului „Lem’s Sofa Collection”. Strategia noastră este să acoperim o categorie largă de nevoi și preferințe, astfel produsele de tapițerie din magazinele Lem’s se înscriu într-o gamă de preț care variază de la accesibil la lux. Producem canapele modulare adaptabile oricărui spațiu, care pot fi cumpărate cu preţuri începând de la 1000 de lei, până la patul Bourbon, un produs ce poate fi customizat cu pluș sau piele sidef cu cristale”, declară Alexandru Rizea.

 

(1501 vizualizari)

Articole inrudite