Dacă v-ați săturat de aceleași locuri unde mergeți de fiecare dată, trebuie să știți că există și hoteluri altfel decât cele obișnuite, unice în lume, construite din gheaţă, hoteluri amenajate în avioane vechi, în mijlocul unei ape, în savană sau în mijlocul unei păduri. Designerii din lumea întreaga vin de fiecare dată cu idei inedite. Cu forme ciudate şi camere tematice, aceste hoteluri se numără printre cele mai nonconformiste din lume; sunt locuri originale unde puteţi avea parte de o experienţă unică.
Un hotel de acest fel este Giraffe Manor, un hotel kenian unic în lume situat în Nairobi, Kenya. Când vă planificați safari începeți cu o excursie în acest ținut și veți avea o experiență incredibilă. La periferia orașului se află suburbia Lang’ata și imensa sa savană sălbatică care se întinde pe 56 hectare. Tot aici se află si hotelul de lux Giraffe Manor care a devenit renumit în întreaga lume datorită prezenței girafelor. Acestea și-au făcut un obicei ca în fiecare zi să-și bage capul pe ferestre. Clădirea emblematică din mijlocul pădurii africane datează din anul 1930. Hotelul are zece camere din care șase sunt apartamente. Decorul este un amestec între stilul anilor 30 și art-deco. Mobilierul este fastuos, include un pat king-size, un șemineu și un balcon de unde poate fi admirat peisajul și grădinile armonioase ale domeniului.
Un castel din secolul XIX devenit hotelul artei în alb și negru poate fi o altfel de destinație. În localitatea franceză Rochecordon de pe malul Loirei se află Art Hotel, un castel transformat complet de către Jacques Bichon și soția sa Mireille într-o unitate hotelieră cu tema “alb şi negru”. Camerele sunt diferite, însă tematica este aceeași- albul și negrul. Pe podea se află o mochetă cu motive geometrice în cele două nuanțe iar zidurile sunt vopsite la fel, adică trei albe și unul negru. În baie pardoseala este neagră, în timp ce pentru pereți s-a folosit albul. Există și un detaliu care schimbă totul, câteva plăci negre fixate pe pereți pe la jumătatea înălțimii camerei sau invers, podeaua neagră și pereții până la jumătatea înălțimii camerei, după care totul devine alb. Alb şi negru, dar nu trist sau întunecat, așa arată hotelul de patru stele situat la 5km de Tours.
Avem și noi în România un hotel altfel, Hotelul de gheaţă de la Bâlea Lac. Dacă nu aţi încercat până acum o experienţă nouă, vă puteţi rezerva o cameră la singurul hotel de gheaţă din România. Camerele din hotelul de gheaţă de la Bâlea Lac sunt unice şi originale. În fiecare an tema camerelor este alta. Hotelul oferă 12 camere duble, cu pat matrimonial, dacă vreţi să aveţi parte de intimitate lângă hotel mai sunt amenajate trei igloo-uri, fiecare cu pat dublu. Paturile nu sunt cele obișnuite, ci realizate din blocuri mari de gheaţă. Decorul este şi el realizat tot din gheaţă. Pentru că temperatura medie din fiecare cameră este cuprinsă între -2 şi +2 grade Celsius primiți înainte de culcare saci călduroşi de dormit, iar pe fiecare pat se află o saltea moale acoperită cu lenjerie, pături şi blănuri pufoase. Preţul la cazare practicat anul acesta pentru o singură noapte într-o cameră dublă este 440 de lei în cazul unei camere duble şi de 660 de lei pentru un iglu.
Cel mai colorat hotel din lume, Hotelul Pantone se află în Bruxelles, Belgia. Designer-ul Michel Penneman și arhitectul Olivier Hannaert au conceput 59 de camere pentru a fi pe placul vizitatorilor cărora le place să fie înconjurați de culori la tot pasul. Design-ul este într-adevăr inedit deoarece aspectul cromatic al hotelului este bazat pe șapte palete cromatice, fiecare nuanță fiind aleasă și denumită astfel încât să creeze un echilibru din punct de vedere vizual. Hotelul Pantone din Bruxelles este destinat atât oamenilor din mediul business cât și călătorilor dornici să admire “curcubeul” care se desprinde de pe fundalul alb al exteriorului acestei clădiri. Culorile sunt expuse în cele mai mici detalii, de la fotolii până la căni de cafea și suporturi pentru pastă de dinți. Construcția hotelului din Bruxelles face parte dintr-o campanie numită Pantone Universe.
În Olanda se află o locație neobişnuită, Hotelul Faralda Crane. Parte dintr-un şantier naval din Amsterdam care a funcţionat între 1894 şi 1979, această macara veche a fost transformată într-un hotel extravagant. Macaraua este situată pe malul Râului IJ, vizavi de centrul orașului Amsterdam. Faralda Crane este localizat în partea de sus a structurii de 50 de metri şi are doar trei camere disponibile pentru rezervare și un lounge panoramic, potrivit pentru evenimente corporate și muzicale de ultimă generație. Aceasta construcție uimitoare cu design contemporan deține două ascensoare panoramice care oferă acces direct în partea de sus a macaralei. Fiecare apartament are propria identitate, toate cele trei având o vedere minunată. În prezent, Crane Hotel Faralda este un punct de reper iconic în cartierul renumit al NDSM, centrul creativ și inovator al artei, culturii și afacerilor. Pentru cei dornici de aventură pe lângă petrecerea unei nopţi la o asemenea înălţime pot face și bungee jumping.
Tot la înălțime se află și Hotelul Jested din Republica Cehă. Construit la începutul anilor ’60, acest hotel seamănă foarte mult cu o structură din filmele SF. Este un loc interesant pentru a petrece o noapte. Simbol al regiunii Liberec, Ještěd este situat la 1012 metri altitudine, deasupra nivelului mării, o trăsătură dominantă a Boemiei de Nord. Oferă o vedere panoramică uimitoare asupra peisajului rural din zonă. Pentru arhitectura sa unică, acest hotel a câștigat premiul Perret și a devenit monument cultural național. Cu o capacitate de până la 190 de locuri în restaurantul „peste nori” și cazare într-un hotel cu capacitate de 51 de paturi, Ještěd reprezintă o tehnică unică. Într-un turn, arhitectul Karel Hubáček a decis să plaseze un emițător de televiziune, un restaurant și un hotel. În partea de sus a hotelului există o telecabină unică în Republica Cehă.
Fortul Spitbank din Marea Britanie plasat în mijlocul mării este o altă provocare. Din aprilie 2012, fortăreața este deținută de Clarenco LLP (proprietari ai Fortului de nisip și Fort No Man’s Land). Cu un design circular din beton, această locaţie a fost transformată dintr-un depozit de arme într-o insulă privată de lux, cu piscină pe acoperiş. În timpul vizitei puteți experimenta și o piscină fierbinte, saună, plajă pe plafonul de pe acoperiș. Spitbank Fort reprezintă un refugiu de lux dotat cu opt apartamente. Și tot din categoria dotări există și un restaurant care oferă nu doar preparate gourmet pregătite de chef Nikolaus Boyle ci și o experiență diferită de luat cina într-o cameră cu semnificație istorică – „The Officer’s Mess“ – locul în care mâncau ofițerii militari detașați pe fort. Această experiență este ideală atât pentru cupluri, cât și pentru un grup de prieteni sau de ce nu, pentru corporații. Și ce aduce inedit acestui loc, un lucru interesant care ar putea condimenta experienţa ta în acest hotel? Se pare că aici locuieşte o fantomă.
Din categoria o altfel de distractie, poate cea mai interesantă, face parte și Hotelul Bubble, aflat în Islanda pe un deal abrupt, într-o pădure. Hotelul are 5 “milioane de stele”, pentru că aici puteți dormi în natură. Pentru mulți dintre noi un vis din copilărie este să poți dormi privind privind stelele sau în acest caz, să poți privi chiar dansul Aurorei Boreale. Conceptul Bubble s-a născut pentru a ne demonstra că acest vis se poate împlini. Indiferent de anotimp la Hotel Bubble veți avea o noapte magică; dacă în timpul iernii avem Aurora Boreală sau stelele, vara veți fi în apropierea naturii, a păsărilor, a fluturilor și a peisajelor minunate. La acest hotel toate cele șase bule sunt transparente și aproape identice, situate la o distanță scurtă de mers pe jos de spatiul cu servicii care conține două grupuri sanitare, două dușuri și o bucătărie cu autoservire.
Oricare ar fi alegerea unuia dintre aceste hoteluri, va fi o experiență cu adevărat unică pentru vizitatori.
Sursa foto: rtl.fr, hotelofice.ro, pantonehotel.com, faralda.com, jested.cz, solentforts.com, buubble.com
[…] Dacă v-ați săturat de aceleași locuri unde mergeți de fiecare dată, trebuie să știți că există și hoteluri altfel decât cele obișnuite, unice în lume, construite din gheaţă, hoteluri amenajate în avioane vechi, în mijlocul unei ape, în savană sau în mijlocul unei păduri. Designerii… Cititi mai multe aici: O altfel de distracție, hoteluri unice în lume […]