Plante prezervate, soluția ideală pentru spațiul interior

0
Plante prezervate

V-aţi gândit la plante prezervate care pot fi soluția perfectă pentru umplerea spațiului din colțurile fără lumină ale unui birou, hotel sau săli de evenimente. Nu trebuie udate și nici nu au nevoie de pământ sau fertilizant, dar în schimb își arată prospețimea la orice oră. Acest lucru este posibil datorită unei tehnologii de care puțină lume a auzit, dar care se practică de ceva vreme. Mai precis, tehnologia constă în înlocuirea sevei cu o substanță ecologică, iar astfel se stopează procesul de maturizare al plantelor și se conservă prospețimea și suplețea lor naturală.

Plante prezervate, mai multe avantaje

plante rezervate

Spre deosebire de plantele obișnuite, în cazul celor prezervate, vorbim de o serie de avantaje cum ar fi faptul că floarea și frunzișul vor arăta ca în prima zi tot timpul, ele pot fi amplasate oriunde, chiar și în locuri unde lipsește lumina naturală. De asemenea, nu necesită apă, pământ sau îngrășământ, rezistă foarte bine schimbărilor de temperatură și nu sunt afectate de climatizare, căldură sau fumul de țigară, iar în plus, nu mai trebuie să ne ocupăm de îngrijirea lor. Durata de viață a unor astfel de plante este de câțiva ani.

plante prezervate

Plantele sunt 100% prezervate sau ecologice. Practic, ele își pot găsi locul în orice spațiu intetior care reclamă decorațiuni ambientale – hoteluri, magazine, restaurante, birouri, holuri, recepții, showroom-uri, spații pentru evenimente etc.

Cum se face prezervarea

Florile și frunzele se recoltează atunci când au aspectul ideal. Cele care arată cel mai bine sunt aduse în camera de stabilizare unde există un micro-climat creat special pentru realizarea acestui proces, care presuune un echlibru perfect al unor factori precum umiditate-lumină-căldură. Plantele sunt așezate în tăvi speciale, prin care curge un amestec stablizant, care are în compoziție glicerină, apă și colorant alimentar. În timpul procesului de prezervare, seva se evaporă, fiind înlocuită de noul lichid. Procesul de înlocuire durează cîteva zile, iar la final plantele sunt clătite și suspendate pentru uscare câteva zile într-o cameră amenajată special în acest scop. După aceea, fiecare plantă este controlată și curățită de eventualele defecte sau impurități.

Plante prezervate
Plante prezervate

Pentru ca aceste plante să se mențină o perioadă cât mai mare de timp este de bine de știut că ele nu trebuie să fie expuse direct la acțiunea razelor solare și să intre în contact cu apa, fiind recomandat să fie șterse de praf semestrial, cu o cârpă ușoară.

Sursa – sensoya.ro

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here