Unde trebuie să arunci bradul. Greșeala uriașă care îți poate aduce o amendă usturătoare

1

Sărbătorile au trecut, iar mulți români s-au grăbit să despodobească bradul și să scape de el. Dacă brazii artificiali pot fi reciclați și folosiți ani la rând, în cazul celor naturali, este mai complicat, scrie ego.ro

În fiecare an, mii se români aruncă brazii folosiți la ghenă, la colțul blocului sau îi lasă abandonați direct pe stradă. Unde trebuie să arunci bradul și ce riști dacă îl lași la întâmplare.

Când se despodobește bradul, de fapt

Bradul este simbolul Crăciunului și de el se leagă multe tradiții și obiceiuri. Una dintre ele are legătură cu momentul când se împodobește și, respectiv, când se despodobește bradul.

Potrivit tradiției, bradul se împodobește în Ajunul Crăciunului sau cu o zi înainte și este ținut în casă până la Bobotează, adică până pe 6 ianuarie.

Mulți români împodobesc însă bradul mai devreme, pentru a se bucura de el cât mai mult timp. După Revelion, sunt nevoiți să renunțe la el, pentru că bradul natural începe să se scuture și să se usuce. Românii care se grăbesc să scape de brazi în primele zile ale anului trebuie să fie foarte atenți unde îi aruncă.

Dacă sunt lăsați la întâmplare, pe străzi sau lângă bloc, pot atrage amenzi usturătoare. Autoritățile avertizează că sancțiunile care se aplică sunt cuprinse între 1.000 și 2.500 de lei.

Unde trebuie sa arunci bradul 1

Unde trebuie să arunci bradul

Unele primării din țară au organizat centre de colectare și reciclare a brazilor, potrivit lui Andrei Corlan, secretar de stat în Ministerul Mediului. Există însă și mari magazine care au program de buy-back, adică oferă un voucher dacă duci bradul înapoi, pentru a fi reciclat.

„Putem vedea exemple în ţară de primării care au organizat campanii de colectare la o anumită oră, primării care au organizat puncte de colectare şi recliclare sau, avem exemple unor centre mari de retail care ofereau nişte vouchere în schimb.”, a explicat Andrei Corlan, potrivit Observator.

Citește și: Semnificația bradului de Crăciun: de unde vine tradiția și ce simbolizează

În București, primăriile de sector au anunțat cum vor fi colectați brazii de Crăciun. În sectoarele 1, 2, 3 și 4, brazii vor fi preluați de către angajații firmelor de salubritate, de la tomberoane, odată cu preluarea gunoiului. În sectorul 5 există locuri special amenajate de asociațiile de proprietari pentru depozitarea brazilor. Cei care locuiesc la casă îi pot lăsa în fața porții.

În sectorul 6 există 12 puncte fixe de colectare a brazilor, organizate de primărie. Locuitorii acestui sector trebuie să ducă brazii în aceste locuri, între orele 8 și 18.

La Timișoara, de exemplu, locuitorii care au cumpărat brazi în ghiveci îi pot duce la Muzeul Satului, până pe 21 ianuarie. Autoritățile locale se vor ocupa la primăvară să planteze brazii, iar oamenii vor putea participa la acțiune.

un comentariu

  1. […] Sărbătorile au trecut, iar mulți români s-au grăbit să despodobească bradul și să scape de el. Dacă brazii artificiali pot fi reciclați și folosiți ani la rând, în cazul celor naturali, este mai complicat, scrie ego.ro În fiecare an, mii se români aruncă brazii folosiți… Cititi mai multe aici: Unde trebuie să arunci bradul. Greșeala uriașă care îți poate aduce o amendă usturătoare […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here