Cel mai mare tunel din lume, inaugurat în Elveția

0
Tuneleul Saint Gothard

Inaugurat la începutul lunii iunie, în Elveția, tunelul Saint-Gothard, denumire preluată de la masivul din Alpii elvețieni pe care îl străbate, a devenit, în mod oficial, cel mai mare tunel feroviar din lume. Cu o lungime de 57 de kilometri, mai mult cu 3 kilometri decât tunelul Seikan din Japonia, deținătorul precedentului record, proiectul Saint-Gothard a necesitat lucrări de construcție care s-au derulat timp de 17 ani și o investiție de aproape 11 miliarde de euro.

Tunelul ajunge, în cel mai jos punct al său, la 2.300 de metri adâncime sub pământ și va permite trenurilor de pasageri să atingă o viteză de 250 de kilometri pe oră.

Sika, unul din furnizorii de soluții pentru proiectul Saint-Gothard

masiv st gothard

Amplitudinea unui asemenea proiect-gigant a impus ca în specificaţiile tehnice să fie cuprinse soluții constructive care să permită o durată de exploatare extinsă pe un interval de timp îndelungat, urmărindu-se ca betoanele folosite şi sistemele de impermeabilizare să nu necesite operaţii semnificative de întreţinere. Unul din furnizorii de soluții care a participat la proiect a fost Sika.

Citeşte pe CasoTeca.ro şi Aeria Gold all-inclusive şi termosistemul, motoare de creștere pentru AdePlast

Pe durata întregului proces de analiză a soluțiilor tehnice de către proiectanți și autorități, Sika a îndeplinit toate cerinţele prescrise.

O parte dintre produsele Sika recomandate pentru această lucrare au fost introduse în premieră. Ca atare, acestea au făcut obiectul unor teste practice foarte riguroase, monitorizate de laboratoare de încercări, înainte de producţia în masă şi de aplicarea lor. Organismele notificate au efectuat teste atât în laboratoarele proprii, cât și in situ, înainte și după aplicarea experimental ori finală a produselor și sistemelor Sika.

Betonul torcretat de calitate superioară, utilizat pentru cămășuirea pereților excavați ai tunelului, a servit ca strat suport pentru membranele de hidroizolație Sikaplan şi Sarnafil.

Sika_Gotthard-Basistunnel_02_low
construcţie tunel

Ulterior, membranele de hidroizolație au fost acoperite de un strat final de beton în scopul mascării și protecției acestora. Pentru a obţine un beton care să poată fi turnat cu un grad ridicat de precizie, respectând riguros geometria suprafeţei pereților și a radierului tunelului, acesta a fost preparat prin completarea rețetelor cu aditivi speciali Sika, în concordață cu fiecare cerință urmărită.

Sika_Gotthard_Basistunnel-02_low

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here