Cum îţi construieşti o cabană la munte cu buget redus

1

Cu toții ne dorim să avem o casă de vacanță, unde să ne bucurăm de liniște și de aer curat. Visul însă nu se transformă prea ușor în realitate, iar de vină sunt mai ales costurile mari de construcție. Ei bine, acum există soluții bune și ieftine, care ne permit să ridicăm o casă de poveste într-un timp record. Mai mult, dacă terenul ales este în pantă, prețul de achiziție al acestuia poate fi unul extrem de mic. Iar aici trebuie știut că, mai ales dacă vorbim de o zonă montană, chiar și investițiile în fundație pot fi mai mici decât la o construcție obișnuită.

Un model din care ne putem inspira vine din Statele Unite ale Americii. Aici, după ce au intrat în posesia unui teren în pantă, situat la marginea unei păduri din Wisconsin, proprietarii au decis să construiască o casă simplă, care să nu epateze prin nimic. Au vrut să se poată bucura şi din interior de priveliştea care îi înconjoară şi, pentru că nu au vecini care să le tulbure intimitatea, au ales zone vitrate mari, prin care să intre lumina şi care să le permită să admire pădurea din orice unghi al încăperilor.

Au construit o cabană cu bani puțini

Bugetul a fost unul restrâns, așa că a necesitat alegerea unui structuri riguroase şi simple. O bună parte din costul unei case o reprezintă banii cheltuiţi pentru realizarea fundaţiei, cu atât mai mult atunci când avem de-a face cu un teren în pantă. Costul fundaţiei creşte odată cu amprenta la sol, cu adâncimea şi lăţimea ei, dar şi cu necesarul de fier beton folosit pentru armare.

Umidificatoarele și purificatoarele cu ioni, cele mai eficiente în lupta cu COVID-19

Totuși, un teren situat pe o stâncă solidă va suporta fără niciun fel de probleme greutatea casei, nemaifiind nevoie de consolidări suplimentare, aşa cum se întâmplă în cazul unui teren plan, dar nisipos. În ceea ce priveşte construirea unei locuinţe în pantă, sunt mai multe aspecte de care trebuie ţinut cont pentru a evita problemele ulterioare.

În primul rând, este necesar să se realizeze un studiu geotehnic, ale cărui costuri sunt în medie de 400 de euro (variază în funcţie de numărul găurilor de forare care se solicită şi de adâncimea lor). Cea mai mare problemă cu care se poate confrunta un astfel de teren este existenţa unor surse de apă sau o pânză freatică foarte sus, fapt care afectează stabilitatea terenului. Dacă realizaţi fundaţia pe un astfel de teren, pot apărea tasări neuniforme, care compromit structura de rezistenţă a imobilului. Din fericire pentru proprietari, în cazul acestui teren, nu au existat probleme de acest gen şi nu au fost necesare lucrări de consolidare a terenului care, în funcţie de complexitatea lor, ar fi putut depăşi bugetul alocat întregii construcţii

Amprenta clădirii a fost minimizată şi s-a încercat să se profite la maximum de teren. Aşa se face că, în acest caz, construcţia se desfăşoară mai mult pe verticală, având la interior un plan deschis, pe fiecare nivel în parte. Nivelul inferior, situat în deal, găzduieşte un mic atelier şi un depozit, fiind gândit să îndeplinească şi rolul de fundaţie, motiv pentru care este realizat în mare parte din beton armat, pentru a asigura o bază sigură şi trainică.

Citește și: Anisie: Suspendarea cursurilor faţă în faţă pentru 14 zile în București

 

un comentariu

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here