Poți alege să combini ardeii iuți cu cepe mici în borcane, pentru că vor avea o savoare aparte. De asemenea, mai poți adăuga boabe de piper, de muștar și foi de dafin în borcane, pentru un plus de aromă. În ceea ce privește soluția în care vor sta ardeii, aceasta se prepară foarte simplu, din apă, oțet și sare. Opțional, poți adăuga și zahăr, pentru a echilibra gustul acru dat de oțet.

- Publicitate -
Cantitatea de marinadă pe care o vei prepara depinde de cât ardei pui la murat. După ce ai spălat bine ardeii, îi poți așeza în borcane. Adaugă ceapa și pune apă în borcane, astfel încât acestea să se umple. Toarnă apoi apa într-un vas și cântărește-o. Varsă jumătate din apă și pune aceeași cantitate de oțet.
Citește și: Compot la bain marie: Află cât se fierbe și care este marele secret pentru a se păstra excelent mult timp
La fiecate litru de amestec de apă cu oțet, se pun 30 de grame de sare grunjoasă, specială pentru murături. Dacă adaugi zahăr, vei folosi 100 de grame la un litru de marinadă.

Cum se pregătesc borcanele
Pentru că este o rețetă preparată la rece, trebuie să te asiguri că borcanele sunt perfect curate și sterilizate înainte de a pune ardeii în ele. Acestea se spală cu apă și detergent de vase, se clătesc bine, după care se sterilizează. Le poți steriliza în cuptor, la 150 de grade, timp de 15 minute, cu capacele alături.
- Publicitate -
După ce borcanele s-au răcit, se pun ardeii și ceapa în ele. Se adaugă boabele de muștar și cele de piper și frunzele de dafin. Se prepară marinada, amestecând toate ingredientele menționate anterior. Se amestecă foarte bine, astfel încât sarea și zahărul să se dizolve complet. Se toarnă amestecul peste ardei în borcane, astfel încât să îi acopere complet. Se sigilează borcanele și se întorc cu capacul în jos.
Ardeii iuți murați se depozitează în cămară sau în beci. Dacă borcanele au fost bine sterilizate și ai respectat rețeta, ardeii iuți murați la rece vor rezista foarte bine peste iarnă.