Autorizația ISU – Costurile subestimate sau subevaluate întotdeauna

1

În general se conștientizează obligativitatea obținerii autorizației de securitate la incendiu, fie în urma unui control de la ISU, fie la solicitarea asiguratorului sau a primăriei pentru eliberarea autorizației de funcționare.

Autorizația ISU – Costurile subestimate sau subevaluate întotdeauna

Următorul pas obișnuit este contractarea unui specialist care va face documentația pentru obținerea autorizației ISU. De regulă acesta obține avizul ISU. Acest aviz confirmă numai pe hârtie măsurilor legale necesare de limitare și control a incendiului.

Documentația pentru obținerea autorizației ISU trebuie să cuprindă și documente doveditoare ale elementelor și dotărilor cu rol în combaterea și prevenirea incendiului.

Acum beneficiarul este pus în fața unui fapt interesant. El trebuie să înceapă un șantier pentru implementarea măsurilor avizate. Aceste lucrări fac parte din 3 categorii:

  • Pentru construirea sau montarea unor elemente care nu există
  • ⁠Pentru modificarea sau adaptarea unor elemente existente care nu sunt satisfăcătoare
  • Pentru refacerea unor elemente care sunt ok din punct de vedere legislativ, dar pentru care nu există documente doveditoare

Este de menționat că NU EXISTĂ CLĂDIRE FĂRĂ AVIZ ISU CARE SĂ FIE 100% OK. Deci șantierul este obligatoriu și inevitabil.

Ce probleme ar putea apărea

  • ⁠Este posibil ca aceste lucrări necesare să impună obținerea unei autorizații de construire, ceea ce necesită studii, documentații, avize, cost și timp suplimentar.
  • ⁠⁠Beneficiarul nu cunoaște dinainte, nici estimativ costul lucrărilor, ceea ce duce la imposibilitatea bugetarii, la împrumuturi neprevăzute și chiar la eliminarea profilului companiei pe o anumită perioadă

⁠Au fost cazuri când specialistul a introdus, voit sau nevoit, fără știrea sau conștientizarea beneficiarului a unor măsuri imposibil de implementat în teren. Asta înseamnă că autorizația ISU nu poate fi obținută deoarece ea se dă după ce toate masurile, dotările și lucrările sunt implementate și funcționale.

Descoperă și: Țigla metalică pentru acoperișuri: 5 mituri demontate

Trei metode prin care ARC60 previne aceste probleme:

Tot ce facem are la bază Analiza ISU Preliminară ceea ce arată, chiar dacă nu cu precizie 100% deoarece se bazează pe relevee incomplete din cadastru, tipurile de instalații necesare (iluminat siguranța, detectate alarmare și semnalizare, stingere incendiu la interior sau exterior) precum și lucrările de construire necesare (montare tâmplărie rezistență la foc, placarea de pereți existenți, crearea de pereți noi, construirea de scări noi de evacuare, etc).

Determinăm astfel și necesitatea obținerii autorizației de construire.

Realizăm Cost ISU Estimativ Preliminar după realizarea Analizei ISU Prelimare. Acest cost este un deviz care cuprinde costul preliminar al lucrărilor necesar a fi făcute. Costurile reprezintă costuri de piață medii vechi de maxim 6 luni.

Oferim o ora de Consultanță și Strategie de Investiție pentru autorizare ISU în care discutăm pe Costul ISU Estimativ Preliminar și pe indicatorii financiari ai firmei dumneavoastră, posibilitatea dumneavoastră de plată, perioada de amortizare precum și perspectiva de viitor a firmei dumneavoastră.

Găsiți mai multe detalii online arc60.ro/autorizatie-isu și ne puteți contacta pe adresa de mail office@arc60.ro.

Autor: arh. Vlad Dorobantu, ARC60 Atelier de Arhitectura SRL (tel: +40 722 79 77 45) 

un comentariu

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here