Revista Casoteca #5! O profesie aleasă din dragoste pentru artă: Mara Ciubotaru

1
arhitect Mara Ciubotaru
arhitect Mara Ciubotaru

De mică, Mara Ciubotaru a descoperit că este atrasă de artă. Din acel moment, a început să viseze. Iar, apoi, tot ceea ce a făcut a fost să-și transforme visul în realitate. Drumul a dus-o către arhitectură, o profesie despre care și-a dat seama imediat că i se potrivește.

Atunci avea 15 ani și era elevă la Liceul de Artă. Mara s-a convins că este pe direcția cea bună în momentul în care a ajuns la Facultatea de Arhitectura din cadrul Universității Ion Mincu București.

Mara Ciubotaru a învățat, a muncit și, poate cel mai important, și-a dat frâu liber imaginației. Așa se explică creativitatea ei debordantă, atât în arhitectură, cât și în alte activități de care se simte atrasă, cum ar fi grafica, designul de produs sau chiar poezia. Aceasta este doar una dintre calitățile care au ajutat-o să devină un profesionist apreciat. Lista poate fi continuată cu atenția la detalii, perseverența și curiozitatea.

Vezi și Mobilarea unei locuințe, prezent și viitor

Bun observator și dornică mereu de a deprinde noi abilități, mai are un punct forte care completează cheia de boltă a însușirilor care îi sunt de ajutor în arhitectură, dar și în viață: empatia. Intuiește cu ușurință nevoile clienților și, în plus, are darul de a-i face pe toți cei din jur să aibă multă încredere în ea. În același timp, e obișnuită să dăruiască, fiind, de-a lungul timpului, voluntar în cadrul unor ONG-uri precum „Ajungem Mari”. Mara Ciubotaru are și marea calitate de a-și cunoaște defecte, iar asta o ajută enorm să evolueze. „Fiindcă sunt atentă la detalii, am tendința să mă pierd în ele și asta îmi consumă energia. Și cred că uneori mă implic afectiv în proiecte și trăiesc intens fiecare etapă a desfășurării lor,
ceea ce, din nou, poate fi obositor”, recunoaște ea.

arhitect mara ciubotaru
Arhitect Mara Ciubotaru

Deși nu a avut niciodată un mentor sau o figură clară care să o ghideze în profesie, crede ca a învățat câte ceva de la fiecare persoană cu care s-a intersectat. Iar asta a fost valabil atât în activitățile de voluntariat, cât mai ales la joburile pe care le-a avut, cum ar fi coordonarea proiectelor din cadrul Street Delivery Bacău, o inițiativă civică de recuperare a spațiului public și de imaginare a unor orașe mai prietenoase cu oamenii, sau anii de experiență ca arhitect de interior în cadru Piano-terra.

Cunoștințele acumulate și experiența i-au adus și cea mai mare reușită profesională de până acum: lansarea în 2020 a AMBRA Design Studio, propria firmă de amenajări interioare, care cuprinde şi partea de concept şi design grafic.

Lansarea propriei afaceri a coincis cu debutul pandemiei. Cu toate acestea, nu s-a lăsat descurajată și a transformat provocările în oportunități. A sesizat de la început noile nevoi ale clienților, propunând și implementând soluții care s-au dovedit de mare ajutor. Pe de altă parte, din cauza personalității ei deschise și comunicative, a avut de suferit din cauza pandemiei. „A fost destul de neplăcut, pentru că mi-a diminuat contactul direct cu oamenii și mi-a limitat drumurile. Eu mă încarc din interacțiunea umană și din schimbarea mediului”, explică Mara Ciubotaru.

Vezi și Materiale ceramice, surpriza caselor prezentate la Bienala Naţională de Arhitectură 21

JOCUL DE CREAȚIE ȘI BAZA UNEI CARIERE PROMIȚĂTOARE

Arhitectura este o destinație visată și dorită, pregătită intens și atinsă cu muncă și sacrificii. De-a lungul timpului, Mara Ciubotaru a făcut și design de produs, branding, grafică, producție cinematografică, a scris poezie și consideră că arhitectura le cuprinde pe toate.

„Concept, structură, viziune artistică, iar toate acestea, regizate cu îndemânare, fac din arhitectură poezie”, e convinsă tânăra arhitectă. În design de produs a activat chiar din primii ani de facultate. În 2014, împreună cu Diana Singuran, a făcut o echipă de design denumită Mecanism.

Primul lor produs, un fotoliu puf brodat cu motive tradiționale numit SAC, este și acum bine vândut pe piață. Între timp, a realizat un concept de imagine și a coordonat câteva ședințe foto pentru un brand dedicat sănătății femeilor. A avut ocazia să-și îndeplinească o dorință veche, aceea de a fi regizor.

A creat un concept și un scenariu pentru un video de prezentare, pe care l-a și regizat. Nu în ultimul, este atrasă de poezie. Scrie poezie de câțiva ani și, în pandemie, a reușit să înregistreze câteva podcasturi cu operele sale. Sintetizat, tot ceea ce face ea este artă. Toate se leagă și vin puse una peste alta, precum cărămizile într-o nouă construcție. Cum va arăta imaginea de ansamblu? Nimeni nu știe, nici măcar Mara. Asta însă nu o împiedică să viseze cum este să facă din arhitectură poezie.

„Mă atrag proiectele cu poveste, proiectele care au potențialul de a deveni poezie. Mi-ar plăcea mult să amenajez o cramă într-un conac istoric, pe un domeniu dintr-o podgorie. Există multă poveste în vin, oamenii care lucrează în acest domeniu sunt foarte pasionați de ceea ce fac. Cred ca aș putea face o poezie frumoasă dintr-o cramă”, conchide Mara Ciubotaru.

Arhitect Mara Ciubotaru

FOTO: Adrian Holerga

 

un comentariu

  1. […] De mică, Mara Ciubotaru a descoperit că este atrasă de artă. Din acel moment, a început să viseze. Iar, apoi, tot ceea ce a făcut a fost să-și transforme visul în realitate. Drumul a dus-o către arhitectură, o profesie despre care și-a dat seama imediat… Cititi mai multe aici: Revista Casoteca #5! O profesie aleasă din dragoste pentru artă: Mara Ciubotaru […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here